Sorina Matei, despre Constantin Boșcodeală: Când l-am văzut, am râs

Sorina Matei și-a amintit de un episod al cărui protagonist a fost primarul Buzăului, Constantin Boșcodeală.

La patru ani distanță, realizatoarea TV și-a amintit că, odată cu prilejul alegerilor europarlamentare, a fost la Buzău și a fost surprinsă de apariția lui Constantin Boșcodeală. 

Iată ce a scris Sorina Matei pe Facebook:

"2008, alegeri europarlamentare. La un moment dat, într-o după-amiază, obosiți și prăfuiți, ajungem în Buzău. Delegația urma să fie așteptată de Constantin Boșcodeală, stăpânul județului, undeva la intrare ca după aceea să-l însoțească pe fostul președinte în toată vizita prin județ. Ajungem. Așteptăm. La un moment dat, apare și Boșcodeală.

Coboară dintr-o limuzină, într-un costum de firmă, frezat, parfumat, strălucitor din cap până-n picioare și, peste toate, și cu un ceas masiv de aur pe mână. Când l-am văzut, am râs. Omul era din cu totul alt film.

Plecăm prin județ. Facem mai multe opriri. Oameni săraci, supărați, cu diverse probleme. Ion Iliescu discuta cu ei. Lipiciul la oameni îi era binecunoscut. În spatele lui, era mereu Boșcodeală. Din când în când gesticula, arăta, explica, ceasul masiv strălucea în toată această atmosferă grea. Oamenii nu-și puteau lua ochii de la el. Ba mai mult, ieșea în evidență.

Vâzând că mă amuz, oamenii președintelui mă întreabă ce se întâmplă. Le spun că ar fi mai bine ca Boșcodeală să-și dea ceasul "social-democrat" din aur masiv jos de la mână. Doar trebuia să te uiți atent la Boșcodeală, să-i vezi tupeul, stilul bling-bling, și ruptura efectivă de realitățile județului, ca să-ți dai seama că omul are cu totul alte preocupări, că e genul de primar prădător. Ca să nu zic mai mult.

După câteva minute, cineva se duce și îi spune. Boșcodeală renunță la ceas. Cu o oarecare supărare și-l bagă în buzunar, neștiind cine și ce problemă avea cu ceasul lui. Ținea foarte mult la el, l-a enervat sugestia. Pentru că ceasul acela chiar îl reprezenta. Era cumva în ADN-ul lui", a fost o parte din mesajul postat de Sorina Matei pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel