Corina Crețu. Cum a început mandatul de comisar european

Comisarul european pentru Politici Regionale, Corina Crețu, și-a început mandatul la Bruxelles. 

În prima zi de mandat, Corina Crețu l-a primit în vizită pe Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

"Întrevederea a avut ca temă pregătirea lansării Acordului de Parteneriat cu România, care va avea loc vineri, 7 noiembrie, în cadrul vizitei oficiale pe care Comisarul Corina Creţu o va efectua în România.  Programul anunţat al vizitei la Bucureşti cuprinde întâlniri oficiale cu Prim-Ministrul Victor Ponta, Ministrul pentru Dezvoltare Regională Liviu Dragnea, Ministrul Transporturilor Ioan Rus şi Ministrul Fondurilor Europene Eugen Teodorovici. După întâlnirea cu Ministrul Teodorovici va avea loc lansarea Acordului de Parteneriat cu România 2014-2020, care va fi urmată de o conferinţă de presă. A doua zi, va avea loc o vizită la proiectul ELI-NP (Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics) de la Institutul Naţional "Horia Hulubei". La vizită vor participa Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică şi Ministrul Fondurilor Europene Eugen Teodorovici", se arată într-un comunicat de presă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel