Traian Băsescu a vrut să-l demită pe Florian Coldea de la SRI. Care a fost motivul și de ce s-a răzgândit

Fostul președinte Traian Băsescu a anunțat, marți seară, că după apariția fotografiilor cu Elena Udrea de la Paris a fost doar la o semnătură distanță de a-l demite pe generalul Florian Coldea de la SRI. Traian Băsescu a dezvăluit că a avut decretul de demitere scris, dar s-a răzgândit după ce a citit raportul secret trimis de Serviciul Român de Informații.

„Ați fost tentat după afacerea de la Paris să cereți demisia generalului Coldea?”, l-a întrebat jurnalistul Ion Cristoiu pe Traian Băsescu, în emisiunea „Ultimul cuvânt”, de la B1 Tv.

„O să vă spun foarte cinstit: am avut decretul scris, numai că nu l-am semnat, pentru că am primit un alt raport al Serviciului în două săptămâni, care îmi arăta altă realitate decât cea intuită de noi toți, că nu puteau fi paparazzi, fiindcă paparazzi ar fi dat pozele atunci, că nu puteau fi paparazzi, fiindcă s-a făcut rost de facturi din februarie în septembrie, pentru dna Udrea”, a răspuns fostul președinte.

„Dacă raportul îmi confirma presupunerea pe care am făcut-o și publică, că serviciile românești s-au aflat în spate, atunci aș fi semnat decretul, pentru că era evident că era un joc politic al unui serviciu”, a continuat Traian Băsescu.

El a mai arătat că raportul „convingător” a fost secretizat de SRI, iar „pentru intern e justificată” această secretizare. Traian Băsescu a reiterat că, în urma parcurgerii acelui raport, a realizat că „filajul” de la Paris nu a fost realizat de servicii românești.

Vezi și: Băsescu a corectat introducerea pe care i-a făcut-o Striblea

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel