Norica Nicolai, ministerul Justiției: M-au șocat mecanismele aplicate în cazul meu

În 2007, Norica Nicolai a fost nominalizată de conducerea PNL pentru postul de minsitru al Justiţiei la propunerea lui Călin Popescu Tăriceanu, după ce Tudor Chiuariu își dăduse demisia.

Norica Nicolai spunea - la acea vreme - că va conduce Ministerul Justiţiei în beneficiul României, care are nevoie de o justiţie independentă.

Astăzi, după opt ani de la eveniment, Norica Nicolai a fost întrebată, la Realitatea TV, de ce nu s-a dorit să ajungă ministrul Justiției.

"Pe mine m-au șocat mecanismele care au fost puse în aplicare în cazul meu. Las la o parte componenta mediatică ce merită discutată, la un moment dat, mai pe îndelete pentru că se repetă în foarte multe situații și astăzi.

Există anumiți oameni din presă care au întotdeauna o reacție promptă, dar se vede foarte clar din articolele pe care le scriu că este o reacție dirijată. În cazul unora, m-am uitat la limbaj și limbajul este specific anumitor structuri care încep o formulă de linșaj mediatic.

Nu știu de ce nu s-a vrut să fiu ministru al Justiției, dar după ultimele întâmplări din viața publică românească, am înțeles că aș fi încurcat foarte mult. Poate că aș fi avut o șansă să fac ceva. Nu știu dacă în momentul de față putem vorbi despre justiție în România. Am ținut foarte mult la procurori.

Ca senator am lucrat foarte mult la parte din legile lor, dar nu și la aceste coduri după care se lucrează astăzi. Eu – ca jurist – nu aș fi fost niciodată de acord cu ele. Sunt un melanj de instituții și consacră un dezechilibru între acuzare și apărare. Produc situații aberante. Să treci o legislație prin asumare înseamnă că nu ești capabil să dezvolți o politică penală. Statul român nu are politică penală", a spus Norica Nicolai la Realitatea TV.

VEZI ȘI: Ciutacu, despre un realizator TV: Se răsucesc morții-n morminte

"Țara asta este condusă de o mafie. Este o mafie care are ramificații în foarte multe structuri, în foarte multe instituții. Democrația românească este atât de dezechilibrată și atât de în pericol încât mă tem pentru noi ca stat. Regulile nu sunt respectate și sunt călcate în picioare. Singura regulă care se respectă este cea a forței dublată de cea a banului", a mai zis Norica Nicolai.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel