SIMONA HALEP, locul 39 în clasamentul câştigurilor jucătoarelor de tenis

Aflată pe locul 3 în clasamentul WTA, Simona Halep a intrat și în topul jucătoarelor care au câștigat sume importante din tenis.

Simona Halep a ajuns la 8,315 milioane de dolari câştigaţi în carieră, după finala câştigată, duminică, la turneul de la Indian Wells, sumă cu care ocupă locul 39 în lume, în clasamentul premiilor obţinute la competiţiile de tenis, în era WTA, scrie Mediafax.

În vârstă de 23 de ani, Simona Halep a urcat în această ierarhie după ce a încasat un premiu de 900.400 de dolari, în urma finalei de la Indian Wells. Ea a depăşit jucătoare în activitate cu o bogată carieră, cum ar fi Roberta Vinci (Italia, 32 de ani, 7,9 milioane de dolari) sau Ekaterina Makarova (Rusia, 26 de ani, 7,5 milioane de dolari).

Citește și: Simona Halep se menţine pe locul 3 WTA, dar a redus diferenţa față de Şarapova. Top WTA

Clasamentul premiilor obţinute în carieră este condus detaşat de americanca Serena Williams, cu peste 66 de milioane de dolari. Ea este urmată la mare distanţă de rusoaica Maria Şarapova - peste 34 de milioane de dolari, de Venus Williams - peste 30 de milioane de dolari, de Victoria Azarenka din Belarus - cu 24,48 milioane de dolari, de belgianca Kim Clijsters - 24,44 milioane de dolari, şi de americanca Lindsay Davenport - cu peste 22 de milioane de dolari.

Alte jucătoare emblematice au câştigat bani mai puţini sunt Steffi Graf - locul 7, cu 21,9 milioane de dolari, Martina Navratilova - locul 8, cu 21,6 milioane de dolari, Justine Henin - locul 9, cu 20,86 de milioane de dolari, Martina Hingis - locul 10, cu 20,8 milioane de dolari.

În clasamentul premiilor pe 2015, Simona Halep ocupă locul 2, cu 1,75 milioane de dolari, după Serena Williams - 2,87 milioane de dolari, dar înaintea Mariei Şarapova - 1,61 milioane de dolari şi a Ekaterinei Makarova - 673.000 de dolari.

Citește și: SIMONA HALEP, elogiată în presa internațională după ce a câștigat INDIAN WELLS 2015

Cel mai mare premiu obţinut în carieră de Halep a fost cel pentru finala French Open-2014, în valoare de 1,087 milioane de dolari. Românca a fost învinsă atunci în ultimul act al Grand Slam-ului parizian de Maria Şarapova. După finala Turneului Campioanelor de la Singapore, din sezonul trecut, pierdută în faţa Serenei Williams, Halep a primit 971.000 de dolari. Premiu de la Indian Wells este al treilea ca valoare din cariera jucătoarei din Constanţa.

În acest an, Simona Halep a câştigat turneele de la Shenzhen, Dubai şi Indian Wells şi a ajuns în sferturile de finală ale Australian Open, unde a fost eliminată de Makarova.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel