Klaus Iohannis atacă la CCR Legea incompatibilităților și nu promulgă modificările la Codul Penal și cel de Procedură Penală

Foto: Facebook Klaus Iohannis
Foto: Facebook Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a susținut, luni, de la ora 17:00, o conferință de presă, în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni.

Iată cele mai importante declarații făcute de Klaus Iohannis:

- Pentru a preveni neințelegeri sau interpretări eronate, am decis ca, atunci când ajung la mine legi importante spre promulgare, sa fac declarații legate de promulgarea sau, după caz, nepromulgarea lor.

- Vreau să mă refer la trei chestiuni: legea pentru modificarea și completarea legii privind finanțarea partidelor politice și legea pentru alegerea autorităților din administrația publică și legea privind statutul autorităților locale.

- Voi face câteva referiri și la acte normative care nu au ajuns încă la mine: Codul penal și de procedură penală. 

- Primul pachet de legi: legea privind finanțarea partidelor, administrația publică locală.

- Pentru mine este foarte important ca modificările legislative să ducă la o îmbunătățire a situației, îmbunătățire vizând creșterea performanței partidelor politice, creșterea transparenței în gestionarea banilor în campanie și, în ansamblu, creșterea performanței clasei politice.

- Aceste legi au fost promulgate. Nu sunt legi perfecte. Știu că au existat discuții în spațiul public.

- Fiecare în parte reprezintă un progres într-o direcție bună. Au fost promulgate, pentru că le consider un câștig în această etapă.

- Legea finanțării partidelor a fost retrimisă în Parlament. Parlamentul a modificat legea și a ajuns înapoi la promulgare.

- A doua lege, cea referitoare la partide politice, conține câteva modificări. Cea mai importantă: cea privind numărul de fondatori, trei. Se introduce prima dată noțiunea de partid local. Acest lucru îl consider bun. Din acest motiv am promulgat legea.

- Aș vrea să răspund unei observații a societății civile: eronat s-a înțeles că, dacă un partid este inactiv, este radiat. Acest lucru este posibil numai prin hotărâre judecătorească. 

- Legea privind alegerea autorității locale: este un progres față de vechea formă a legislației.

- Avem o noutate aparentă, care în realitate înseamnă o revenire la o formă veche a legii: alegerea președintelui de CJ se face de către consilierii județeni, nu de către populație. Această modificare este binevenită. Am considerat că această lege este un progres și am promulgat-o.

- Legea serviciilor comunitare de utilități publice, 51/2006. Primarul și președintele de CJ pot fi membri în Adunarea generală a acționarilor, atunci când e vorba de o societate care se ocupă de utilități publice.

- Această lege care mi-a fost trimisă și a ajuns a doua oară la Presedinție nu va fi promulgată. A fost retrimisă de predecesorul meu, acum a fost trimisă a doua oară la promulgare. Am dubii și am făcut o adresă către CCR. Voi solicita verificarea constitutionalității acestui act normativ.

- Am spus că acest domeniu trebuie mai bine reglementat: incompatibilitățile trebuie clarificate după o discuție publică.

- Acest act normativ vrea să rezolve o parte din această problemă folosind un subterfugiu: un articol dintr-o lege care nu reglemenetează incompatibilități. Voi trimite actul normativ spre analiza CCR.

- Nu pot să nu mă refer și la câteva acte normative care sunt foarte mult discutate: modificări posibile la Codul penal și de Procedură penală. Codul penal și de Procedura penală sunt acte normative noi. Trebuie să funcționeze un timp, pentru a vedea dacă este nevoie de modificări. Nu sunt de acord ca parlamentarii să facă modificări în interes propriu.

Întrebări:

Cu cine v-ați consultat cand ați retrimis Codul Silvic?

Pentru aceste chestiuni există un departament de specialitate, care mi-a propus retrimiterea. A venit o sesizare din partea Consiliului Concurenței. Am retrimis legea în Parlament folosind această sesizare.

Ce s-a întâmplat cu interviul anunțat în weekend la televiziunea publică germană și cu cel anunțat în luna ianuarie și care ar fi trebuit să apară în The New York Times?

Departamentul de comunicare o să vă lămurească integral în această speță.

Veți promulga acest Cod silvic dacă rămâne în forma actuală?

Sunt hotărât să se discute această chestiune în CSAT, procedura legală. Practic, am definitivat ordinea de zi pentru următorul CSAT. Ea conține o analiză a situației în domeniu, pentru a avea o imagine mai clară asupra amplorii. Dorim să avem o analiză, să vedem cu ce fenomen ne confruntăm, după care, dacă este cazul, vom lua o decizie.

Va accepta România imigranți?

România trebuie să fie solidară cu celelalte țări membre UE. Dacă se pune problema preluării migranților, suntem dispuși sa discutăm această chestiune. Voi exprima o poziție la viitorul Consiliu European.

Intentionați să sesizați CCR pe Codul Silvic?

Nu intenționez. Dacă aș fi dorit, aș fi putut să fac acest lucru din capul locului. Lucrul sesizat de mine, care a dus la foarte multe discuții în spațiul public, este acea cotă de 30%. Nu s-a discutat însă decât foarte puțin despre alt lucru sesizat de mine care deschide posibilitatea defrișărilor necontrolate pe suprafețe mai mici de 10 hectare. Se ajunge la concluzia că aproape un milion de hectare pot fi defrișate fără nici un fel de analiză prealabilă. Am ținut să aduc în atenția publică această chestiune care în cursul marilor discuții despre Cod nu a fost sesizată decât de unii specialiști.

În cazul în care PNL va forma o majoritate parlamentară, există posibilitatea să îl desemnați premier pe Cătălin Predoiu?

Da, sigur că da!

Întrebat despre relația cu Victor Ponta.

Este o relație instituționala. Dacă a suferit schimbări, este tot una instituțională. Dacă am constatat că o declarație e nelalocul ei, am considerat că trebuie să o pun la punct. Dacă avem păreri politice diferite, pot duce la o dezbatere politică. Dar nu pot să accept să duca la o aluzie că se face trafic de influență la Președinție. Nu s-a întâmplat și nu se va întâmpla.

Ce le transmiteți oamenilor care au ieșit în stradă în Replublica Moldova?

Trebuie să sprijinim Republica Moldova în parcursul ei european.

Veți cere ca Bucureștiul să devină un oraș cu un singur primar? 

Este o temă care poate fi discutată atunci când se discută despre reforma administrativă în România. O discuție care cred că trebuie sa fie purtată. Atunci este rostul unei discuții despre un singur primar sau primari de sectoare. Nu este o chestiune care poate fi ridicată de președinte.

Guvernul nu aplică legea și nu organizează alegeri parțiale acolo unde este cazul. Cum vedeți acest lucru? Avem cinci Consilii Județene, trei mari municipii și 14 colegii de senatori și deputați, iar Guvernul nu organizează alegeri.

După părerea mea, abordarea Guvernului este greșită. Trebuia să organizeze alegeri parțiale. Această temă trebuie abordată de cei în cauză. Știu că la Cluj s-a ajuns și la un proces pe această speță.

Ați scris în cartea dvs că ați observat în campania electorală pentru prezidențiale indicii privind un blat Basescu - Ponta. Mai sustineți acest lucru?

Bineînțeles, altfel nu le-aș mai fi scris în cartea mea. Sunt diferite indicii pe care le-am discutat în campania electorală. Le-am indicat în acea carte. Dacă sunteți curioși, v-o recomand.

Întrebat despre atacul lansat la adresa sa de fostul președinte Traian Băsescu.

Nu comentez afirmațiile lui Traian Băsescu. Vă rog să îl întrebați ce a vrut să spună.

Întrebat despre propunerea Guvernului de a se opri exportul de lemn

Primul ministru m-a informat că dorește să emită un astfel de act. Competențele economice sunt la Guvern, nu la Președinție. Dacă acel act va ajunge la mine, îl vom analiza. Dacă este legală, vom vedea când vom cunoaște argumentația Guvernului.

Cu privire la observația că sesizeaza CCR pe tema Legii serviciilor comunitare de utilități publice (Legea 51/2006) invocând aspecte procedurale.

Sunt de părere că primarii, președinții de CJ, trebuie să aiba posibilitatea să fie membri în Consiliul de Administrație dacă societatea este constituită pentru a satisface nevoile unei arii mai mari decât un județ, la nivel regional. În altă formă, nu.

De ce considerați că e binevenită alegerea președinților de CJ de consilierii județeni și alegerea primarilor într-un singur tur?

La primari, Parlamentul a decis să lase această chestiune neschimbată, și mi se pare că poate fi promulgată. Dacă ne referim la presedinți de CJ, un județ este o entitate administrativ-teritorială mai degrabă tehnică. Nu cred că există o comunitate județeană similară unei unități de tip localitate sau comună. Nu se impune alegera directă. La început, după Revoluție, presedinții de CJ au fost aleși indirect, dintre consilierii județeni. Această situație a funcționat rezonabil. După ce s-a hotărât că președinții de CJ trebuie aleși direct, rezultatul a fost așa-numiții baroni județeni.

Potrivit unei informări oficiale, membri ai ISIS ajung în Europa la bordul bărcilor cu imigranți. Care este poziția României? Aveți semnale că ar fi crescut riscul pentru România?

Nu am informații că ar fi crescut riscul. Nu am avut niciun fel de incident. Serviciile vor fi implicate cu atât mai mult în colaborarea cu serviciile altor state, pentru a preveni riscurile.

Comisia Europeană a constatat că în România există o problemă cu încasarea taxelor. Cum vedeți acest lucru și care ar fi soluțiile?

Aștept o soluție de la Guvern.

De ce nu ați cerut o selecție pe criterii de competență, cum a cerut CE, pentru șefia DIICOT?

Procedura legală a fost respectată. Mi s-a făcut o propunere. Este de datoria mea să mă informez foarte bine înainte de a face o astfel de nominalizare. Am avut o discuție destul de lungă cu candidatul, am cerut toate documentele.

V-ați schimbat părerea cu privire la Instituția Primei Doamne? Este România pregătită pentru o Instituție a Primei Doamne? A apărut o cercetare sociologică referitoare la prima doamnă. Spuneați că Romania nu este pregătită pentru o astfel de instituție.

Prima doamnă există. Este soția mea, Carmen. În continuare cred că România nu este pregătită pentru o astfel de instituție. În continuare nu cred că trebuie instituționalizată.

Întrebat dacă considera că taierile ilegale de păduri reprezintă un atentat la siguranța națională.

În continuare consider că taierile ilegale de păduri reprezintă un atentat la siguranța națională.

Întrebat despre situația cardului de sănătate.

Domnul ministru Bănicioiu a fost la mine, mi-a prezentat situația. Concluzia este că a fost prost pregătită implementarea cardului. Consider în continuare că populația a fost insuficient de bine informată. Ar fi fost nevoie de o campanie națională de informare și atunci sincopele ar fi putut fi evitate.

----------------------------

Administrația Prezidențială a anunțat că președintele Klaus Iohannis va susține, luni, de la ora 17:00, o conferință de presă, în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni. DCNews vă ține la curent cu cele mai importante declarații făcute de șeful statului.

Președinția nu a anunțat temele care vor fi abordate de Klaus Iohannis. Posibile subiecte ar fi numirea lui Daniel Horodniceanu în funcție de procuror-șef al DIICOT - Klaus Iohannis a cerut CSM-ului stenograma interviului cu Daniel Horodniceanu - sau scandalul cu privire la Codul Silvic, în care a fost implicat chiar șeful statului, care ar fi fost informat greșit de lideri ai PNL. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel