Mariana Badea, lecție de gramatică: Medicina s-a îmbogățit cu o nouă maladie

Mama lui Mircea Badea, Mariana Badea, a oferit o lecție de gramatică pe blogul său.

Profesoara de limba română a vorbit despre o greșeală pe care mulți români o fac atunci când se exprimă. Mariana Badea se referă la construcția "ca și" numind-o noua boală cronică.

"Medicina s-a îmbogăţit cu o nouă maladie numită „ca şi", care are drept cauze ignoranţa infatuată, prostia agresivă sau scăderea imunităţii mintale. Aş zice chiar că a devenit o molimă care se propagă îngrijorător şi tinde să devină cronică. Nu literară! Bolnavii de „ca şi" intenţionează să evite o cacofonie inexistentă şi formulează cu emfază un enunţ aberant şi ridicol.

Preocuparea maladivă de cacofonii confirmă o trăsătură excesivă a românului, aceea de a salva aparenţele, de a părea „cult în cap", consecinţa fiind cea de semidoct. Există în folclorul nostru un proverb născut, probabil, din această țară caracterială: „Prostul până nu e şi fudul, parcă nu e prost destul!".

Susţine o conferinţă de presă ca şi prim-ministru.
Ca şi prieten, te ajut să treci peste acest necaz.
Ca şi invitat, îl avem pe domnul senator (ca şi senator :)
Chiar la cel mai înalt nivel, „ca şi" profesor ales „ca şi" preşedinte evită cu sârg această „cacofonie" (?).

Sunt sigură că talentaţii jurnalişti, cei care consolidează public evitarea inutilă a cacofoniilor imaginare, nu ajung pe acest blog, ci navighează perpetuu doar pe facebook. Dar acolo se scrie în altă limbă şi acolo ei insistă „că cafeaua" fierbinte se bea cu like!", a scris Mariana Badea pe blogul personal. Continuarea poate fi citită AICI.

VEZI ȘI: Mircea Badea, imagine de colecție. Cu cine s-a fotografiat

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel