SIMONA HALEP s-a calificat în OPTIMI DE FINALĂ la BIRMINGHAM, după 6-4, 6-2 cu NAOMI BROADY

Simona Halep s-a calificat, marți, în turul 2 al turneului de categorie Premier de la Birmingham. Principala favorită a competiției a trecut în două seturi de britanica de pe locul 224 WTA, Naomi Broady, scor 6-4, 6-2, după o oră și nouă minute de joc.

UPDATE: În optimile de finală de la Birmingham, Simona Halep va juca, joi, împotriva câștigătoarei din meciul Klara Koukalova (Cehia, locul 92 WTA) - Caroline Garcia (Franța, locul 33 WTA și cap de serie numărul 16).

-----------------------

Iată desfășurarea Live Text a meciului:

SIMONA HALEP - NAOMI BROADY 6-4, 6-2

-----------------------

- 6-2: Simona Halep câștigă și setul secund și se califică în optimile de finală ale turnelui de la Birmingham.

- 5-2: Britanica nu renunța la luptă și își face serviciul după ce a revenit de la 40-15 și a salvat două mingi de meci ale Simonei Halep.

- 5-1: Numărul 3 WTA mai câștigă un game alb și este la o singură lungime de victorie și de calificarea în optimile de finală.

- 4-1: Simona Halep nu stă la discuție și face re-break rapid, la 0, mărind distanța dintre ea și adversara sa.

- 3-1: Naomi Broady își ia unul dintre break-uri înapoi și reduce din diferență în setul secund, urmând să servească pentru 3-2.

- 3-0: Simona Halep începe să zburde pe teren și reușește al șaselea game consecutiv.

- 2-0: Românca își face fără emoții serviciul, la 15, după un game în care a reușit doi ași.

- 1-0: Simona Halep începe cu break setul doi. Broady a condus cu 40-30 și a avut șansă de game, dar sportiva noastră a făcut deuce cu un backhand câștigător superb, trimis în cross. Au urmat alte două puncte făcute de româncă, pentru un început perfect de set.

- ora 18:13 - Setul secund începe tot cu Naomi Broady la serviciu.

-----------------------

- 6-4: Simona Halep câștigă primul set al meciului cu Naomi Broady, după 37 de minute. Britanica a avut o minge de re-break și 5-5, pe care Simona Halep a jucat-o cu serviciul doi, dar a returnat în fileu. Broady a continuat cu o minge afară, dar Simona Halep a trimis în fileu, vizibil deranjată de mingile joase ale adversarei, și a irosit prima șansă de set. A urmat un ace al româncei, care a profitat de o minge trimisă afară de Broady și și-a adjudecat setul inaugural.

- 5-4: Locul 3 WTA rupe ritmul și face primul break al meciului, la 30, urmând să servească pentru adjudecarea primului set.

- 4-4: Simona Halep are un răspuns pe măsură și își face serviciul la 0.

- 3-4: Naomi Broady reușește primul game alb al meciului.

- 3-3: Românca revine, după un game disputat, pe care și l-a adjudecat la avantaj. Broady a câștigat cel mai frumos punct al meciului, la 40-30 pentru Simona Halep, dar sportiva noastră a răspuns imediat cu un forehand câștigător.

- 2-3: Naomi Broady își face serviciul la 30, după un game în care a reușit o frumoasă scurtă câștigătoare și pe care l-a încheiat cu un ace.

- 2-2: Simona Halep își face serviciul fără prea mari probleme și egalează la 2 în primul set. Românca a condus cu 40-0 și a fost aproape de un game alb, dar a servit modest cu al doilea serviciu, iar Broady a taxat-o și a returnat câștigător. A urmat un nou punct jucat de sportiva noastră cu serviciul doi, dar de data asta britanica a returnat puțin afară, iar Simona a făcut game la 15.

- 1-2: Britanica revine la conducerea setului, după un game în care Simona Halep a condus cu 30-0 pe serviciul advers. Naomi Broady a servit însă foarte bine și a câștigat patru puncte consecutive.

- 1-1: Simona Halep răspunde cu un game identic, adjudecat tot la 30, în care însă jucătoarea noastră a comis o dublă greșeală.

- 0-1: Naomy Broady câștigă primul game al meciului, la 30, în special grație serviciului. Britanica a început meciul cu un ace, iar sportiva noastră a trimis puțin afară dreapta care i-a adus game-ul adversarei.

-----------------------

- ora 17:32 - A început meciul Simona Halep - Naomi Broady. Britanica servește prima.

- ora 17:25 - Cele două jucătoare se încălzesc înainte de începerea partidei.

-----------------------

- ora 17:15 - Aleksandra Krunic se impune cu 7-6, 6-4 în meciul cu Heather Watson, iar pe Terenul Central de la Birmingham va începe în câteva minute partida dintre Simona Halep și Naomi Broady.

- ora 17:02 - Este 3-3 în setul secund al duelului Watson - Krunic.

- ora 16:34 - Krunic și-a adjudecat primul set al meciului cu Watson la tie-break. Partida Simonei Halep va începe după ora 17:00.

- ora 16:00 - Partida Simona Halep - Naomi Broady va începe după finalul meciului Heather Watson - Aleksandra Krunic. În acest moment, scorul este 4-4 în primul set.

-----------------------

Știrea inițială: 

SIMONA HALEP - BIRMINGHAM. Organizatorii turneului de categorie Premier de la Birmingham au anunțat când va intra în competiție principala favorită de pe iarba britanică, românca Simona Halep.

SIMONA HALEP - BIRMINGHAM. Numărul 3 mondial, Simona Halep, va juca direct în turul secund de la Birmingham, unde o va întâlni pe britanica de pe locul 224 WTA, Naomi Broady. Beneficiară a unui wild-card la Birmingham, Naomi Broady a trecut în manșa inaugurală de croata Ajla Tomljanovic (locul 79 WTA), scor 6-3, 6-4. 

SIMONA HALEP - BIRMINGHAM. Meciul Simona Halep - Naomi Broady va fi al treilea al care se va juca marți pe Arena Centrală de la Birmingham, ”Ann Jones”. Astfel, partida va începe în jurul orei 16:00 (ora României) și va fi transmisă în format Live Text pe WWW.DCNEWS.RO.

SIMONA HALEP - BIRMINGHAM. Prima adversară a Simonei Halep din sezonul de iarbă nu are rezultate notabile în circuitul WTA. Cea mai bună clasare a sa în ierarhia mondială a fost în septembrie 2014, când a ocupat locul 138 în lume. Britanica a mai ajuns în manşa secundă la Birmingham în 2011, când a eliminat-o în primul tur pe franţuzoiaca Alize Cornet, după ce a acces pe tabloul principal tot din calificări şi înainte de a fi învinsă de chinezoaica Shuai Peng.

SIMONA HALEP - BIRMINGHAM. De asemenea, Naomi Broady s-a calificat în turul 2 de la Wimbledon 2014, după ce învins-o pe Timea Babos în manşa inaugurală. Ea a fost eliminată apoi de la Grand Slam-ul de pe iarba londoneză de daneza Caroline Wozniacki.

Vezi și: NOTTINGHAM FINALĂ. MONICA NICULESCU, finala cu Ana Konjuh: 6-1, 4-6, 2-6 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel