Macovei cere excluderea lui Ponta din avocatură. Baroul București, anunț

Cererea depusă de europarlamentarul Monica Macovei de excludere a lui Victor Ponta din avocatură, după ce acestuia i s-a retras titlul de doctor, va fi discutată în ședința Baroului București, din data de 23 august.

Decanul Baroului Bucureşti, Ion Dragne, a declarat pentru Agerpres că cererea de excludere se va afla pe ordinea de zi a şedinţei consiliului baroului din data de 23 august, iar solicitarea a fost depusă de Monica Macovei în calitatea acesteia de avocat.

Monica Macovei a cerut decanului Baroului Bucureşti, printr-o solicitare scrisă, excluderea lui Victor Ponta din avocatură, invocând faptul că acesta a dobândit calitatea de avocat fără examen, ca titular al diplomei de 'doctor în drept', titlu care i-a fost retras.

'Vă solicit excluderea imediată din Baroul Bucureşti a domnului Victor Viorel Ponta, întrucât acesta a dobândit calitatea de avocat fără examen, ca titular al diplomei de 'doctor în drept'. Titlul de doctor i-a fost retras de ministrul Educaţiei, pe baza deciziei definitive că lucrarea a fost plagiată, astfel încât dl Ponta nu mai îndeplineşte condiţiile legale pentru a exercita profesia de avocat', afirmă Monica Macovei în solicitarea adresată decanului Baroului Bucureşti.

Europarlamentarul reaminteşte că, în ianuarie 2015, a mai solicitat în scris Baroului Bucureşti excluderea lui Victor Ponta din profesie 'după ce acesta a notificat, pe 16 decembrie 2014, Rectoratul Universităţii Bucureşti de 'renunţarea la titlul de doctor în drept acordat în anul 2003 de către Universitatea din Bucureşti', însă Baroul Bucureşti nu a luat o decizie în acest sens, anunţând că aşteaptă ca Universitatea din Bucureşti să accepte sau nu 'renunţarea' la titlul de doctor în drept'.

'Acum, pe baza deciziei definitive de retragere a titlului de doctor în drept, prin Ordin al ministrului Educaţiei, şi a Legii pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, vă solicit să îl excludeţi imediat pe domnul Victor Viorel Ponta din Baroul Bucureşti pentru a respecta legea', mai spune Macovei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel