EXCLUSIV  Propunerea de premier ALDE nu era pentru Tăriceanu. Culisele întâlnirii Iohannis-PNL

Surse din PNL au declarat pentru DCNews că la întâlnirea Klaus Iohannis-PNL, de la Cotroceni a fost luată în calcul varianta ca un lider ALDE să fie propunerea de premier din partea unei coaliții de Dreapta. PNL a fost de acord cu susținerea lui Daniel Constantin.

Președintele Klaus Iohannis a discutat la Cotroceni, marți, cu partidele care vor fi reprezentate în Parlament după scrutinul din 11 decembrie. La întâlniri au refuzat să participe PSD și ALDE, care au anunțat că nu discută despre Guvern cu președintele până la depunerea jurământului de către parlamentari.

Din surse PNL, am aflat că președintele s-ar fi pus de acord cu partidul care l-a susținut în alegeri asupra formulei unui guvern de Dreapta, pentru care urma să îl nominalizeze pe Daniel Constantin. În alianța de guvernare ar fi urmat să intre, alături de PNL și ALDE, USR, PMP, UDMR, minoritățile, care să realizeze 55%, astfel încât PSD să rămână în Opoziție, cu 45% dintre mandate.

Pentru acest plan, era nevoie de acordul lui Daniel Constantin, dar și al ALDE, pentru că o simplă ruptură a unor lideri și deputați risca să nu realizeze majoritatea de guvernare.

Din acest motiv unii peneliști au negociat cu Călin Popescu Tăriceanu, care urma să păstreze președinția Senatului și eventual să preia președinția PNL, în urma unei fuziuni, înaintea Convenției din luna martie. De asemenea, este posibil ca președintele să fi tatonat, la discuțiile cu Tăriceanu, varianta unei coaliții de Dreapta.

Anunțurile publice făcute de Tăriceanu, care a respins o alianță cu PNL și devoalarea întâlnirii discrete cu președintele sunt semne că aceste discuții au eșuat, iar varianta ruperii ALDE și a nominalizării lui Constantin au fost respinse de liderul liberal-democraților și de partid. 

Vineri seară, copreşedintele ALDE Daniel Constantin a spus că Alianţa Liberalilor şi Democraţilor îşi păstrează consecvenţa şi va guverna alături de PSD. Mai multe aici.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel