Al Doilea Război Mondial. 75 de ani de la intrarea României în marea conflagrație

Au fost angajate în operațiunile militare efectivele celor două armate (peste 450.000 de militari români), care totalizau 12 divizii de infanterie, o divizie blindată și 6 brigăzi independente, precum și aviația militară (672 de avioane, dintre care 219 de bombardament și 146 de vânătoare) și forța maritimă (3 distrugătoare, două submarine și alte vase mici).

Cimitirul de la Țiganca (Basarabia); ceremonia pentru cinstirea eroilor Armatei române, căzuți pe Frontul de Est (15 octombrie 1941)

Eliberarea Basarabiei și a Nordului Bucovinei a fost finalizată la 26 iulie 1941, eveniment care a fost salutat cu satisfacție de opinia publică românească.

Cu câteva zile înainte de declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial, la 23 august 1939, Germania nazistă și Uniunea Sovietică au încheiat Pactul Ribbentrop-Molotov, care, potrivit prevederilor protocolului adițional (anexele secrete), stabilea destinele țărilor baltice (Estonia, Lituania și Letonia), Finlandei, Poloniei și României.

După semnarea de către Franța, la 22 iunie 1940, a armistițiului cu Germania, la Compiegne, prin notele ultimative din 26 și 28 iunie 1940, guvernul Uniunii Sovietice a rupt granițele românești, ocupând teritoriile Basarabiei, Nordul Bucovinei și Ținutul Herței (44.500 kmp și o populație de 3,2 milioane locuitori din Basarabia, respectiv 6.000 kmp și o populație de 500.000 de locuitori din Nordul Bucovinei).

Ce a pierdut România în urma Dictatului de la Viena

Rapturile teritoriale au continuat prin Dictatul de la Viena, din 30 august 1940, când Ungaria horthystă a ocupat 44.492 kmp, respectiv nord-estul Transilvaniei, cu o populație de 2.667.000 locuitori. Prin tratatul din 7 septembrie 1940, de la Craiova, Bulgaria a încorporat județele Durostor și Caliacra, cu o suprafață totală de 6.921 kmp și aproximativ 410.000 locuitori.

În intervalul 22 iunie — 1 iulie 1941, de-a lungul Prutului, subunități române au realizat mici capete de pod la est de râu, care au fost supuse ripostei forțelor sovietice. Mai multe centre urbane din partea de est și sud-est a țării au fost supuse bombardamentelor aeriene sovietice, precum Constanța, la 26 iunie. Începând cu 1 iulie, diviziile Armatei a IV-a române asigurau flancul drept german, înaintând pe direcția Huși, Chișinău, Dubăsari. S-au desfășurat lupte grele în localitățile Epureni și Țiganca. La 9 iulie 1941, marile unități române dețineau controlul deplin asupra întregului teritoriu al Nordului Bucovinei. Ultimele divizii sovietice retrase din partea de nord a Basarabiei dincolo de Nistru au fost cele din zona orașului Orhei (15 iulie). La 16 iulie, unitățile Diviziei blindate au intrat în orașul Chișinău, continuând înaintarea spre Tighina. S-a trecut la ofensivă în sudul Basarabiei, unde acționa Corpul 5 armată. Amenințate cu încercuirea, trupele sovietice au început să se retragă spre est, până la aliniamentul fortificat de pe malul estic al Nistrului, unde la 26 iulie marile unități germane și române s-au întâlnit.

Armata a III-a română a fost subordonată de către Armata 11 germană, iar marile unități ale Armatei a IV-a au trecut sub conducerea operativă română, rămânând în dispozitiv de apărare pe Nistru și pe litoralul maritim.

Regele Mihai alături de Ion Antonescu pe frontul din Basarabia (Foto: historia.ro)

La 8 august 1941, marile unități din compunerea Armatei a IV-a române au primit ordin să acționeze pe direcția generală Nistrul inferior — limanul Tiligulski, având obiectiv final Odessa. La 16 octombrie 1941, după două luni de lupte grele, trupele Armatei a IV-a române au cucerit Odessa. Pierderile Armatei Române s-au ridicat la 92.545 militari, dintre care 17.729 morți și 63.345 răniți și 11.471 dispăruți. Începând cu 15 iunie 1942, unități militare române au fost introduse succesiv în luptele din Caucaz și Cotul Donului — Stalingrad, unde au acționat în condiții deosebit de grele de climă și de lipsuri materiale (tunuri de artilerie antitanc, mijloace de transmisiuni, muniții, echipament gros pentru iarnă, alimente și medicamente), luptând până la 3 februarie 1943. În aceste lupte, Armata Română a suferit mari pierderi materiale și umane: 155.010 ostași din 228.072 cât au avut, la 19 noiembrie 1942, cele două corpuri (a III-a și a IV-a).

În martie 1944, au început, la Cairo, convorbiri între emisarul opoziției democratice din România, Barbu Știrbei, plecat cu consimțământul lui Ion Antonescu, și reprezentanții Marii Britanii, SUA și URSS, privind desprinderea României de Reich. În 29 martie, un mesaj al generalului Maitland Wilson către mareșalul Ion Antonescu l-a informat pe acesta că guvernul sovietic era dispus să stabilească legătura cu el, cerându-i să ordone predarea trupelor române de pe Frontul de Est. Mareșalul a arătat, în răspunsul său, imposibilitatea morală de a accepta capitularea necondiționată, atât timp cât România dispunea încă de însemnate forțe militare, iar Germania a ajutat România în momente critice.

Citește și: Ce se întâmpla cu România, dacă Hitler nu-l ataca pe Stalin-dezvăluirile unui spion sovietic condamnat la moarte

Convorbirile româno-sovietice de la Stockholm între reprezentanții oficiali ai celor două țări au fost reluate la 12 aprilie 1944. Guvernul sovietic a transmis condițiile minimale de armistițiu: frontiera din 1940, despăgubiri de război, revenirea Transilvaniei sau a celei mai mari părți a ei la România. Guvernul român a respins condițiile de armistițiu la 15 mai.

La 20 august 1944, trupele Frontului 2 Ucrainean conduse de mareșalul Rodion Malinovski au declanșat ofensiva pe direcția Iași-Chișinău. Peste două zile, sovieticii se aflau pe linia Târgu Neamț-Huși-Chișinău, făcând o puternică spărtură în frontul germano-român din Moldova. Se demonstra, astfel, că țara noastră se afla la capătul rezistenței. Generalul Friessner a cerut continuarea rezistenței pe linia fortificată Focșani-Nămoloasa-Galați, lucru cu care, în general, mareșalul Ion Antonescu a fost de acord.

În dimineața zilei de 23 august 1944, politicianul Gheorghe Brătianu a făcut un nou demers pe lângă mareșal, în vederea încheierii neîntârziate a armistițiului. La orele amiezii, mareșalul Ion Antonescu a fost în audiență la regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), declarând că este dispus să semneze armistițiul după stabilizarea frontului și obținerea acordului lui Hitler. În aceste condiții, la ora 16.30, regele Mihai I a ordonat demiterea și arestarea mareșalului Ion Antonescu, conducătorul statului, și a principalului său colaborator, Mihai Antonescu, viceprim-ministru.

La ora 22.30, prin Proclamația către țară, difuzată de posturile de radio, regele Mihai I anunța "ieșirea noastră din alianța cu puterile Axei și imediata încetare a războiului cu Națiunile Unite".

Inaugurarea Monumentului eroilor români din al Doilea Război Mondial din localitatea Piestany, Cehoslovacia (actual Slovacia). Inaugurarea Monumentului s-a făcut în prezența unei delegații de ofițeri superiori ai Armatei Române, condusă de generalul-comandant av. Emanoil Ionescu, Subsecretar de Stat al Aerului. Monumentul este alcătuit dintr-un postament din baza căruia se ridică o cruce impunătoare, iar pe placa dreptunghiulară, acoperită cu plăci de marmură, este aplicată o cruce înaltă din fier forjat. Deasupra crucii este înscris cu litere metalice "1944 — 1945", iar la baza ei se afla un cerc din fier forjat pe care scrie "România". Lateral stânga/dreapta sunt fixate plăci pe care sunt menționate unitățile române care au luptat pentru eliberarea localității.

Începând din aceeași seară, Armata Română a trecut la lupta antifascistă. În perioada 23-28 august, lupte grele s-au dat pe Valea Prahovei, în porturile dunărene, în Dobrogea, Muntenia și Oltenia. Capitala a fost teatrul unor puternice lupte între forțele germane și trupele române. Lupte grele s-au dat la Școala superioară de Război, Prefectura din Ilfov, bariera Rahova, pădurile Băneasa și Otopeni. În urma operațiunilor militare au fost capturați 6.700 de militari germani, dintre care șapte generali și 358 de ofițeri. La 28 august, Bucureștii erau eliberați prin forțe proprii.

Semnarea Convenției de armistițiu a avut loc, la Moscova, la 12 septembrie 1944, care declară România o țară înfrântă în război, consacră anexiunile sovietice din 28 iunie 1940 și impune plata unor despăgubiri de război către URSS, în valoare de 300 milioane de dolari, urmând a fi achitate în decurs de șase ani, în produse petrolifere, lemnoase etc. A fost declarat nul Arbitrajul de la Viena Transilvania sau cea mai mare parte a ei revenind României.

Prin eliberarea orașelor Carei și Satu Mare, la 25 octombrie 1944, s-a încheiat eliberarea întregului teritoriu transilvan.

Cu un efectiv total de peste 560.000 de militari, din care au pierit peste 169.822, Armata Română, care a parcurs peste 1.700 kilometri de la Marea Neagră până în cadrilaterul Boemiei, a eliberat până la 12 mai 1945, peste 200.000 de kmp de sub ocupația străină (România, Ungaria, Cehoslovacia și Austria), a traversat prin lupte grele circa 20 de masivi muntoși, a forțat 12 cursuri mari de apă și a eliberat peste 3.821 de localități, dintre care 53 de mari orașe. Ostașii români au provocat inamicului pierderi echivalând cu 15 divizii.

Prin Convenția de Armistițiu din septembrie 1944 și, mai târziu, prin Tratatul de Pace de la Paris din anii 1946-1947, României i s-au impus condiții grele de natură politică, economică și militară din partea marilor puteri ale Națiunilor Unite. Prin aceste acte internaționale, se consfințeau pierderile suferite de către țara noastră în est și sud-est, dar i se accepta, cu unele rezerve exprimate din partea puterilor anglo-saxone, revenirea nord-estului Transilvaniei în cadrul granițelor sale, fapt realizat în martie 1945. (Sursa: Agerpres)

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News