Bill Gates, cofondatorul Microsoft, avertizează că dezvoltarea rapidă a inteligenței artificiale și a roboticii ar putea duce la dispariția definitivă a multor locuri de muncă, iar efectele automatizării nu se vor limita la joburile de birou. Printre domeniile care ar putea fi afectate se numără și construcțiile și industria ospitalității.
Potrivit acestuia, guvernele trebuie să ia măsuri din timp pentru a limita efectele automatizării, prin păstrarea anumitor meserii pentru oameni și introducerea unor taxe pentru roboți și utilizarea AI, astfel încât veniturile să poată susține programele de recalificare și protecție socială.
Până acum, inteligența artificială a avut un impact mai vizibil asupra joburilor de birou, însă Bill Gates estimează că automatizarea va ajunge, treptat, și în domenii care implică muncă fizică sau activități practice.
El consideră că procesul va fi favorizat de reducerea prețurilor roboților și de progresele care le permit acestora să îndeplinească sarcini tot mai dificile.
Bill Gates a explicat că dezvoltarea roboților umanoizi avansează într-un ritm mai rapid decât este perceput la nivelul publicului.
În prezent, aceste sisteme nu sunt încă folosite pe scară largă în fabrici sau în servicii, iar printre principalele obstacole se numără limitele modelelor actuale de inteligență artificială și dificultățile pe care roboții le au în manipularea precisă a obiectelor.
Lucrătorii din construcții și din industria ospitalității vor avea concurență
Cofondatorul Microsoft estimează că, până la finalul acestui deceniu, lucrătorii din construcții și din industria ospitalității s-ar putea confrunta cu o concurență tot mai mare din partea roboților care vor putea realiza activități fizice.
„Multe locuri de muncă vor dispărea pentru totdeauna”, a scris Bill Gates.
El atrage atenția că demonstrațiile prezentate public nu oferă întotdeauna o imagine completă asupra progresului tehnologic, însă nici nu trebuie interpretate ca un semn că evoluția roboților va fi una lentă.
„Mulți americani cu care discut nu își dau seama cât de repede avansează roboții cu o mare dexteritate”, a scris Bill Gates.
El amintește și de videoclipurile devenite virale cu roboți umanoizi care se mișcă greoi și spune că astfel de imagini pot crea o percepție greșită asupra evoluției industriei. În realitate, companiile investesc sume importante în robotică, automatizare și tehnologii menite să sporească productivitatea.
„Poate că oamenii sunt derutați de acele videoclipuri cu roboți care dansează prost și care au devenit virale în ultima perioadă”, a scris Bill Gates.
Anumite profesii și activități ar trebui să rămână rezervate oamenilor
Potrivit cofondatorului Microsoft, în zona muncii intelectuale, efectele inteligenței artificiale asupra angajaților deja se văd, dar Bill Gates crede că impactul rămâne moderat momentan.
Odată cu scăderea costurilor și creșterea preciziei sistemelor tehnologice, companiile ar putea fi tot mai motivate să automatizeze și activități care presupun intervenție fizică.
Bill Gates propune ca anumite profesii și activități să rămână rezervate oamenilor, un principiu pe care îl numește „Human Reserved”. El spune că eficiența tehnologică nu ar trebui să fie singurul criteriu pentru organizarea economiei și a serviciilor publice. Potrivit acestuia, chiar dacă un robot ar putea comunica un diagnostic medical grav, transmiterea unei astfel de vești ar trebui să rămână în responsabilitatea unui om.
„Nu există niciun motiv tehnic pentru care acest lucru nu ar fi posibil. Totuși, nu ar trebui să se întâmple”, a scris Bill Gates.
Bill Gates spune că experiența îngrijirii tatălui său, diagnosticat cu Alzheimer, i-a influențat perspectiva asupra rolului oamenilor în anumite profesii. Potrivit acestuia, îngrijirea bazată pe înțelegerea nevoilor unei persoane trebuie să rămână profund umană.
În educație și sănătate mintală, Bill Gates vede un model în care AI să preia sarcinile repetitive și administrative, iar oamenii să păstreze deciziile importante și contactul direct cu beneficiarii.
Efectele automatizării asupra pieței muncii
Bill Gates propune adaptarea sistemului fiscal la efectele automatizării, prin taxe aplicate roboților și utilizării inteligenței artificiale. El spune că actualele reguli pot încuraja înlocuirea angajaților cu roboți, deoarece munca umană este taxată, iar investițiile în automatizare beneficiază de tratament fiscal favorabil.
El mai spune că veniturile provenite din astfel de taxe ar putea finanța programe de recalificare, protecție socială și sprijin pentru persoanele afectate de schimbările pe piața muncii.
Potrivit lui Bill Gates, guvernele trebuie să adopte din timp măsuri pentru a gestiona efectele automatizării, fără să aștepte ca disponibilizările să se extindă. El spune că angajații trebuie să aibă acces la formare și noi oportunități profesionale înainte ca înlocuirea lor prin tehnologie să devină o problemă majoră.
VEZI ȘI: China renunță la Windows 10 în favoarea unui sistem local de operare

