De ce apariţia agriculturii ne-a subţiat oasele şi a afectat dinţii

 

Scheletele respective au aparţinut mai multor categorii distincte de oameni: vânători-culegători nomazi, vânători-culegători semi-sedentari, agricultori de tranziţie şi agricultori în accepţiunea deplină a termenului.

 

În cazul vânătorilor-culegători, cercetătorii conduşi de profesorul Ron Pinhasi, din cadrul Israel Antiquity Authority, au descoperit o corespondenţă precisă între dimensiunile  maxilarelor şi spaţiile interdentare, aceste elemente aflându-se într-un echilibru aproape perfect. 

 

Însă în cazul comunităţilor de agricultori, cercetătorii nu au găsit nicio astfel de legătură. Această situaţie comparativă demonstrează că „armonia” dintre dinţi şi mandibule a dispărut după ce comunităţile umane au abandonat vânătoarea şi culesul ierburilor şi fructelor, bazându-se pe o dietă provenită din cultivarea pământului.

 

 

În comparaţie, dieta de bază a comunităţilor sedentare de agricultori se baza pe alimente mai moi, cel mai adesea procesate, precum cereale şi legume gătite la foc.

 

 

 

Consumul unor alimente moi şi gătite a necesitat un grad mai redus de mestecare a acestora, fapt care a dus la micşorarea dimensiunii dinţilor şi mandibulei. Însă în loc de micşorarea proporţională a dinţilor şi mandibulei agricultorilor, s-a constatat că doar mandibula a scăzut în dimensiuni, în timp ce dinţii şi-au păstrat mărimea. 

Fără spaţiul necesar dintre dinţi, situaţia a degenerat în malocluzie - adică nealinierea dinţilor în gură şi „înghesuirea” lor.  În prezent, malocluzia afectează unul din cinci oameni din lume.

 

O altă cercetare separată, care a vizat o perioadă de peste 7.000 de ani de evoluţie umană, a scos la iveală faptul că scheletele oamenilor moderni sunt substanţial mai uşoare şi mai fragile decât ale vânătorilor-culegători.

 

De fapt, oasele strămoşilor noştri vânători erau comparabile în proporţii şi masivitate cu ale orangutanilor, pe când, după răspândirea agriculturii, oasele oamenilor au ajuns să fie cu aproximativ 20% mai fragile decât cele ale oamenilor care vânau şi îşi culegeau hrana.