Urmărește emisiunea live


Întâlnire inedită între cel mai scund şi cel mai înalt om din lume - FOTO

Cel mai înalt om din lume, turcul Sultan Kösen, de 2,51 metri, și cel mai scund, nepalezul Chandra Bahadur Dangi, care măsoară doar 54,6 centimetri, s-au întâlnit joi la Londra, la invitația cărții Guiness a recordurilor, scrie ziarul francez Le Figaro.

Evenimentul a fost organizat cu ocazia celei de-a zecea ediții a "Zilei recordurilor" Guiness și a avut loc pe o peluză din centrul capitalei britanice, în apropiere de clădirea parlamentului, unde cei doi bărbați au luat ceaiul împreună. Fiecare a declarat că a așteptat cu curiozitate să-l cunoască pe celălalt.

”Sunt încântat să-l văd pe omul cel mai înalt din lume”, a afirmat Chandra Bahadur Dangi, de 75 de ani, care purta haine tradiționale nepaleze. 

”Mă întrebam cât de înalt poate fi și până la ce nivel al piciorului meu va ajunge”, a mărturisit turcul de 32 de ani, îmbrăcat cu un costum sobru și cu cravată roșie. El a recunoscut că are probleme de sănătate din cauza taliei sale, care îi afectează mai ales genunchii. ”Mă obosește să stau prea mult în picioare”, a mai spus Sultan Kösen.

Creșterea veritigioasă a turcului a fost cauzată de o tumoare la hipotalamus.

A fost operat în 2010 și a luat medicamente pentru a controla nivelul hormonului de creștere. În 2012, a fost declarat vindecat, estimându-se că talia lui s-a stabilizat. Este obligat să utilizeze cârje la mers întrucât articulațiile sale nu sunt suficient de puternice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel