Mircea Geoană a depus la Parlament o propunere de lege privind drepturile veteranilor din teatrele de operațiuni.
"Legea veteranilor din teatrele de operațiuni" este inspirată din pachetul legislativ promovat de către președintele Barack Obama în SUA — Veterans Act, iar inițiatorii acestei propuneri legislative consideră că "imensa experiență acumulată de acești oameni poate fi valorificată și în viața civilă prin acordarea de către stat a unor facilități — cu nimic diferite față de cele existente deja în legislație pentru încurajarea anumitor activități", informează Agerpres.
"Militarii români care activează în teatrele de operațiuni trebuie să știe că, odată întorși acasă, statul le oferă și un sprijin pragmatic, nu doar decorații și onoruri, deși și acestea sunt importante. Nu trebuie să reinventăm roata, ci trebuie să preluăm din experiența altor state care au oferit facilități cadrelor militare întoarse din teatrele de operațiuni. O astfel de lege îi va transforma pe militari în cetățeni activi în lanțul economic pentru că vor plăti taxe și impozite, vor avea angajați și se va reduce astfel, implicit, și presiunea asupra bugetului", susține Mircea Geoană.
Conform propunerii de lege, militarii vizați vor beneficia de credite bancare, în lei, cu garanție guvernamentală și cu dobândă subvenționată. Creditele vor fi garantate în procent de 100% de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. — I.F.N. (FNGCIMM), în numele și în contul statului, pentru începerea unei activități comerciale, asemenea creditelor acordate pentru tinerii întreprinzători.
"De asemenea, societățile comerciale nou înființate beneficiază, în primele 12 luni de activitate, de o reducere cu 50% de la plata contribuțiilor de asigurări sociale datorate de angajator, potrivit legii, pentru veniturile aferente timpului lucrat pentru toți salariații din această categorie, angajați pe perioadă nedeterminată", mai arată sursa.
De drepturile conferite de amintita propunere de lege ar beneficia personalul din MApN, MAI și serviciile de informații care au participat la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, cele pentru contracararea și limitarea efectelor acțiunilor teroriste, cele de poliție aeriană și de intervenție cu nave, precum și alte misiuni cu potențial ridicat de risc desfășurate sub mandat ONU sau OSCE sub coordonare NATO sau UE.
De aceste drepturi ar beneficia, totodată, și soțul sau soția celor decedați în acțiuni militare în afara teritoriului statului român sau care au suferit dizabilități severe în urma participării la asemenea operațiuni.
Inițiativa este semnată și de către senatorii PSD Dan Tătaru, Mihai Fifor, Timotei Stuparu, dar și de senatorul liberal Marius Lucian Obraja.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu