Cele mai citite

Momentul în care Radu Herjeu l-a descoperit pe Călin Georgescu înaintea alegerilor și și-a dat seama că ”ceva nu leagă”: Nu apărea pe nicăieri!

Roxana Neagu Autor: Roxana Neagu
calin georgescu radu herjeu

Radu Herjeu a povestit momentul în care a început să-și pună întrebări despre ascensiunea lui Călin Georgescu. O emisiune în care îl contrazicea pe acesta a devenit virală, strângând rapid sute de mii, apoi peste un milion de vizualizări, în timp ce numele lui lipsea din sondajele de opinie și din dezbaterile electorale.

Radu Herjeu a spus, la DCNews, cum l-a descoperit pe Călin Georgescu și cum a constatat că ceva nu se leagă în ceea ce-l privește, în contextul în care nu apărea pe nicăieri, deși în online avea un succes incredibil. 

”În luna septembrie a anului 2024, înainte de începerea campaniei electorale, am făcut o emisiune, invitat fiind, alături de domnul Călin Georgescu. Fragmente din ea au devenit virale, pentru că, la un moment dat, nu m-am mai putut abține și am început să-l contrez pentru spunea niște prostii care mi se păreau halucinante.

A doua zi, apare emisiunea înregistrată, o preia un cetățean și o postează pe canalul lui pe Youtube. La câteva ore, avea peste 100.000 de vizualizări și vreo 10.000 de comentarii. De curiozitate, să văd ce a zis lumea- dincolo de faptul că mă înjurau, că-mi ziceau că habar n-am, că nu mă pricep așa cum se pricepe domnul lor, Călin Georgescu- și, din 10.000, vreo 7.000 și ceva parcă vorbeau despre Mesia.

Au început să vină sondajele de opinie, pentru alegeri și Călin Georgescu nu apărea. Nu apărea! După o săptămână și ceva, acea emisiune ajunsese la peste un milion de vizualizări și 60.000 de comentarii.

Am zis că ceva nu se leagă. La câte vizualizări sunt, măcar ăia, 60.000, statistic ar fi apărut în sondajele de opinie la măcar 1%. Trecând săptămânile, era clar că avea o bază electorală solidă, dar nu apărea pe nicăieri: nu apărea la televizor, nu apărea în confruntările electorale și nu apărea în sondaje. La un moment, cu o săptămână înainte de alegeri, apare într-un sondaj cu vreo 7%. Mi s-a părut extrem ce ciudat” a spus Radu Herjeu, jurnalist și fost membru CNA, în interviul acordat lui Val Vâlcu la DCNews

Călin Georgescu a fost complet ignorat de media, dar și de institutele de sondare, subliniază Radu Herjeu. ”Nu l-a văzut nimeni. Mi se pare absolut straniu” a punctat el.  

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii (1)

Mihai1   •   20 Septembrie 2026   •   18:13

Simplu: nu participa la emisiuni, nu avea partid deci era ignorat de Media.
Ignorat de Media nu intra în listele cu opțiuni posibile ale institutelor.
Când se făcea sondajul cel întrebat nu îl găsea pe listă și atunci răspundea cu Nu știu/nu răspund sau bifa la întâmplare pe altul.

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Personalități politice
Citește mai multe din Personalități politice
x close