Cele mai citite

Nicușor Dan vrea ca noua lege a salarizării să fie adoptată simultan cu bugetul pe 2027

Iulia Horovei Autor: Iulia Horovei
nicusor dan
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Agerpres

Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, în prima zi de școală, că România are nevoie de o nouă lege a salarizării, despre care spune că ar fi „foarte sănătos” să fie adoptată odată cu legea bugetului pentru 2027.

Președintele Nicușor Dan, prezent la deschiderea noului an şcolar la o unitate de învățământ din localitatea Curcani, judeţul Călăraşi, a refuzat să vorbească despre situația guvernării, axându-se doar pe subiecte privind educația.

Nicușor Dan: „Este nevoie de o lege a salarizării”

Întrebat de jurnaliști despre legea salarizării, care a stârnit numeroase nemulțumiri în ultimele luni, inclusiv în rândul angajaților din Educație, el a spus că „este nevoie” de una și că cel mai „sănătos” ar fi ca România să o adopte odată cu legea bugetului pentru 2027.

„Din păcate, sunt multe inechități, nu numai în sistemul de învățământ, în ceea ce privește salarizarea. Din păcate, nu putem să le rezolvăm într-un termen foarte scurt în această lege a salarizării, oricare va fi ea, fără să afectăm financiar România global și să intrăm în fenomene periculoase.

Dar trebuie să avem această preocupare pe termen mediu pentru a repara inechitățile - în special în sistemul de educație”, a declarat Nicușor Dan.

Întrebat dacă poate garanta că legea salarizării „nu va fi uitată din nou într-un sertar”, așa cum se tem sindicatele din învățământ, Nicușor Dan a spus: „Pot să vă spun așa: liderii politici cu care am vorbit au înțeles necesitatea, pentru că, cât timp nu ai o lege a salarizării, vei perpetua acele litigii care sunt de ordinul zecilor de mii, în care ți se spune că, pentru o muncă similară, salariile nu sunt identice și, până la urmă, asta va încărca instanțele, va pierde bani de la buget și va genera și tensiuni sociale. Este nevoie de o lege a salarizării.

De asemenea, din perspectiva agențiilor de rating, care au văzut ce se întâmplă în perioade electorale, ar fi foarte sănătos să avem o lege a salarizării în cursul acestui an, eventual, odată cu legea bugetului național pe 2027”, a mai spus președintele.

Nicușor Dan, despre meseria de profesor: „E una dintre muncile cele mai interesante”

Referitor la modul în care tinerii ar putea fi convinși să aleagă o carieră în învățământ, Nicușor Dan a declarat: „E o satisfacție să lucrezi cu copiii, probabil că e una dintre muncile cele mai interesante. Numai că sunt multe lucruri care trebuie puse în balanță, și în special partea financiară. Trebuie să fim foarte realiști. Sunt oameni tineri, care vor să-și întemeieze o familie sau au deja una și pentru care e important cum își vor crește copiii”, a mai precizat el.

Amintim că noua lege a salarizării reprezenta un jalon din PNRR, cu termen-limită 31 august 2026. România a ratat însă termenul, iar cele 770 de milioane de euro aferente acestui jalon au fost pierdute. Cu toate acestea, ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a spus că România mai poate recupera o parte din sumă, dacă legea va fi adoptată înainte de luna noiembrie.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii (4)

Thorwald   •   07 Septembrie 2026   •   16:03

D-le @Mihail,
Are rost sa vorbim de Legea salarizarii numai daca ne intoarcem la grila stabilita de MM cu asistenta Bancii Mondiale. Sindicatele au fost de acord cu ea. Mai ramane doar de ajustat valoarea de referinta pentru incadrarea in anvelopa.
Coeficientii grilei se regasesc in Raportul privind Propunerile de Ajustare a
Sistemului de Ierarhizare a Posturilor din Sectorul Public (pe site la MM). Raportul are peste 100 de pagini si (atentie!) a fost finantat prin PNRR! De ce l-or fi alterat Bolojan&Paslaru, este greu de inteles.
Sporurile nu pot fi eliminate. Un functionar lucreaza cu fonduri europene, altul nu. Nu pot fi platiti la fel. Singura masura rationala este revizuirea si incadrarea lor intr-o anvelopa separata (max. q% din anvelopa salariala). Nu este nevoie de altceva. Justificarea, administrarea si incadrarea sporurilor in limita stabilita de lege este raspunderea ministrului.

Mihai1   •   07 Septembrie 2026   •   14:53

O nouă lege a salarizării ar fi necesară. Scoaterea unora din sporuri ar fi la fel necesară, dar cel mai bine ar fi eliminarea CAUZELOR care au dus la introducerea sporurilor!
Pericolul este similar încât "spor de practică pedagogică" de 25% să fie egal cu "spor pază deținuți deosebit de periculoși"?

auxiliaru'   •   07 Septembrie 2026   •   14:26

Gargara, gargara ...

victor c,   •   07 Septembrie 2026   •   13:32

sa lase gargara, sa numeasca un prim ministru, daca nu se voteaza sadeclare alegeri anticipate.

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Educatie
Citește mai multe din Educatie
x close