Caz şocant în judeţul Suceava. O fată de 15 ani a fost violată de doi tineri și un fost primar, în vârstă de 83 de ani. Totul s-ar fi întâmplat în casa pensionarului după mai multe pahare de alcool, potrivit informatiata.ro.
Doi minori de 16, respectiv 17 ani și un bătrân de 83 de ani au fost reținuți pentru că ar fi violat o adolescentă de 15 ani. Minorii sunt acuzati și de proxenetism după ce ar fi ademenit fața în locuința bătrânului, din Solca. Potrivit sursei citate, copila era atât de băută, că nu își mai aduce aminte mare lucru, ci doar faptul că s-a trezit la spitalul din Rădăuți, unde a fost adusă cu urme de violență pe corp.
Copila a declarat că a mers cu cei doi băieți la domiciliul lui Alexandru M., de 83 ani, unde a consumat băuturi alcoolice aduse de cel din urmă și nu-și amintește nimic din ce s-a întâmplat ulterior.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu