Sorin Grindeanu vine cu dovada lui că Siegfried Mureșan nu vrea să fie premier | DCNews
Cele mai citite

Sorin Grindeanu vine cu dovada lui că Siegfried Mureșan nu vrea să fie premier

Anca Murgoci Autor: Anca Murgoci
Sorin Grindeanu
Sorin Grindeanu

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, l-a așteptat, miercuri, până la ora 17:00, la sediul central al partidului, pe premierul desemnat Siegfried Mureșan.

Pentru că Siegfried Mureșan nu a venit, Sorin Grindeanu a părăsit sediul și l-a sfătuit din nou pe premierul desemnat să își depună mandatul.

„Din perspectiva noastră, în acest moment, e evident că domnul Siegfried Mureșan nu-și dorește să fie prim-ministru. Eu, în prima parte a zilei, l-am așteptat la biroul de la Camera Deputaților, în partea a doua l-am așteptat aici, am așteptat chiar și în format electronic să-mi fie trimis un program de guvernare. Nu avem pretenția să fie forma finală, fiindcă știm că aceste lucruri se updatează, dar mă așteptam să fie, cel puțin în linii mari, să avem acest program de guvernare. Cu alte cuvinte, ce vă spuneam în urmă cu două - trei ore, și anume faptul că noi credem că dânsul nu își dorește cu adevărat să fie prim-ministru, e adevărul, și atunci i-aș spune ce am spus și luni după ședința de Birou Permanent Național, faptul că pierdem timpul, să-și depună mandatul. (...) După modul în care, cel puțin în aceste zile, ne-a tratat nu are cum să obțină voturile PSD în acest mod”, a spus Grindeanu la sediul central al PSD.

El a adăugat că a fost „cât se poate de deschis în aceste zile” în legătură cu Siegfried Mureșan.

„Eu înțeleg jocul politic, înțeleg declarațiile politice, dar câteodată trebuie să treci peste aceste lucruri și să faci lucruri serioase, să te ocupi de programe de guvernare, să vii cu argumente și să nu ai, așa cum mi se pare că e acum, singurul program politic pe care îl văd dinspre domnul Siegfried Mureșan e legat de înjurături la adresa PSD. N-am văzut absolut nimic altceva. Mi-aș fi dorit să am o discuție astăzi pe argumente. Eram pregătit împreună cu colegii mei să discutăm pe ceea ce își propune prin programul de guvernare. N-ar fi fost nimic umilitor, ieșit din comun, ci încercam să găsim soluții pentru români. Că eu cred că românii așteaptă soluții de la noi, nu orgolii, nu tupeu, nu invective, nu înjurături, ci, așa cum am spus, să găsim soluții. Și atunci, fiind în acest blocaj, eu nu pot să văd altceva decât scurtarea acestui proces, și anume i-aș sugera să își depună mandatul”, a mai zis Sorin Grindeanu.

Îi mai dă vreo șansă premierului desemnat?

Președintele PSD a fost întrebat dacă îi mai dă vreo șansă premierului desemnat pentru a avea o discuție cu acesta.

„Așa cum știți, cred că termenul limită de depunere a programului și a echipei în Parlament, dacă nu mă înșel, este peste o săptămână, e undeva miercurea viitoare. Dacă se continuă în același mod și avem aceeași lipsă de dialog, dacă nu se trimite program de guvernare, dacă nu discutăm serios, nu are sens să stăm până atunci. Eu mâine, în prima parte a zilei, sigur, voi fi la Camera Deputaților, după aceea am întâlniri regionale la Craiova cu toată zona de Oltenia, după care voi merge spre Caraș și, la fel, întâlniri cu aleșii locali. Intrăm într-un program de acest tip. Dar în format electronic, repet, măcar în acest mod puteam primi în linii mari un program de guvernare, dacă există”, a mai spus Sorin Grindeanu.

Sorin Grindeanu: Eugen Tomac a fost cât se poate de aplicat şi a arătat că îşi doreşte cu adevărat să fie prim-ministru

Sorin Grindeanu a fost întrebat de ce i-a cerut lui Siegfried Mureşan să demisioneze din Parlamentul European pentru a demonstra că îşi doreşte să fie prim-ministru, dar nu a formulat aceeaşi solicitare în cazul lui Eugen Tomac, atunci când a fost desemnat pentru această funcţie.

„E diferit, pentru că în acel moment Eugen Tomac nici măcar n-a venit, n-a mai ajuns să aibă discuţii, cel puţin aplicate, cu noi. Eugen Tomac a fost cât se poate de aplicat şi a arătat că îşi doreşte cu adevărat să fie prim-ministru. Din prima zi a contactat toate partidele, a vrut să fie prim-ministru, n-a cerut preşedintelui timp de gândire, n-a spus - staţi să mă gândesc dacă vreau sau nu să fiu prim-ministru", a spus Grindeanu la sediul central al PSD. 

El a adăugat că Eugen Tomac a încercat „din primul moment" să formeze o echipă şi să elaboreze un program de guvernare, demonstrând, în opinia sa, că îşi doreşte această funcţie, ceea ce, spune Grindeanu, nu se vede în cazul lui Siegfried Mureşan. 

De asemenea, în cadrul aceleiași conferințe de presă, Sorin Grindeanu a fost întrebat dacă AUR este un partid extremist.

„Nu am spus că AUR este un partid extremist. De la mine nu ați auzit așa ceva. Dar să vă spun ceva: Eu i-am recomandat lui Adrian Veștea, atunci când a fost nominalizat, să meargă la întâlnire, la sediul AUR, să spună ce-și dorește să facă, să explice. I-am recomandat acest lucru pentru că este normal să ai dialog”, a zis Sorin Grindeanu într-o conferință de presă.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Politica
Citește mai multe din Politica
x close