Studiu TULBURĂTOR. Trauma Holocaustului este transmisă în genele copiilor

Modificările genetice care decurg din trauma suferită de supraviețuitori ai Holocaustului sunt transmise către copiii lor. Este semnul cel mai clar că experiența de viață a unei persoane își pune amprenta pe generațiile viitoare.

O echipă de cercetare de la Spitalul Mount Sinai din New York, condusă de Rachel Yehuda, a studiat genetic un grup de 32 de persoane, femei și bărbați evrei, care au fost internați într-un lagăr de concentrare nazist, martori sau supuși torturii sau care au fost nevoiți să se ascundă în Al Doilea Război Mondial. Medicii au analizat, de asemenea, genele copiilor persoanelor din grupul menționat, care, după cum se știe deja sunt predispuși la tulburări de stres, dar și genele copiilor familiilor de evrei care au fost în perioada respectivă în afara Europei, scrie The Guardian

Yehuda a spus că "schimbarea genelor la copii poate fi atribuită doar expunerii părinților la Holocaust". Transmiterea traumei de la părinte la copil se numește "moștenire epigenetică".

Când studiile contrazic convenția

Ideea este una controversată. Convenția științifică spune că singurele gene care transmit informații biologice de la părinte la copil sunt cele din ADN. Cu toate acestea, genele umane sunt modificate tot timpul de mediu. Studiile recente contrazic convenția și spun că schimbările genetice se transmit copiilor și chiar și nepoților. Au existat și alte studii asemănătoare celui menționat, studii care au ajuns la o concluzie asemănătoare. De exemplu, un alt studiu a arătat că fetele femeilor olandeze care au fost însărcinate în timpul foametei de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial au un risc crescut de schizofrenie.

În ceea ce privește studiul în cauză, despre victimele Holocaustului, echipa de medici a fost interesată de o regiune specifică a zonelor asociate cu hormonii de stres, care sunt cunoscuți că sunt afectați de traume. Ei au descoperit etichete epigenice pe aceeași parte a acestei gene atât la supraviețuitorii Holocaustului, cât și la copiii lor. Ceea ce n-au demonstrat încă medicii este cum a trecut trauma de la părinți la copii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel