Prim-vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal, Teodor Atanasiu, reacționează după ce premierul Victor Ponta a afirmat că liberalul se află, eventual, într-un conflict de interese.
Publicitate
Premierul Victor Ponta a afirmat, duminică, după şedinţa liderilor coaliţiei de guvernare, că liberalul Teodor Atanasiu se află, eventual, înr-un conflict de interese.
"Mi-e jenă să vorbesc despre colegii din Opoziţie, din PNL. Cel care, eventual, se află în conflict de interese este domnul Atanasiu, cel care i-a semnat contractele domnului Şova şi după aceea l-a votat votat ca ministru în Guvernul USL sau mă rog care i-a semnat contractele doamnei Alina Gorghiu", a spus Victor Ponta.
În replică, Teodor Atanasiu îi transmite premierului Ponta că nu trebuie să găsească "explicaţii în altă parte" pentru învinuirile care i se aduc, precizând că el nu a semnat niciun contract cu Dan Şova, aşa cum a susţinut liderul PSD.
"Nu am semnat niciun contract cu domnul Şova, dintr-un motiv foarte simplu: că nu eram în postura de a semna aceste contracte. Nu am fost niciodată director nici la Turceni, nici la Rovinari, nici la celelalte societăţi comerciale cu care domnul Şova a avut contracte. Dar domnul Ponta nu este astăzi învinuit pentru faptul că şi-ar fi exercitat atribuţiile de avocat şi ar fi reprezentat în instanţe sau ar fi acordat asistenţă juridică unor societăţi comerciale. Domnul Ponta este acuzat că a încasat banii şi n-a făcut aceste lucruri. Că a emis facturi ca şi cum ar fi prestat aceste servicii, pe care nu le-a prestat niciodată. Şi pentru asta nu trebuie să găsească explicaţii în altă parte, ci în propriul stil de viaţă al domnului Ponta, stilul mincinos, în care tot ce a făcut şi tot ce spune este o minciună continuă", a spus, duminică, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, Teodor Atanasiu, citează Agerpres.
Premierul Ponta trebuie să-și prezinte demisia
Liderul liberal a adăugat că Victor Ponta a spus că va pleca dacă va ajunge în situaţia să fie cercetat penal, însă acum refuză să plece.
"Ne-a spus domnul Victor Ponta că îl va susţine pe Crin Antonescu preşedintele României şi s-a pus el candidat la Preşedinţie. Ne-a spus Victor Ponta că se pregăteşte o lovitură de stat împotriva României, de către procurori la adresa lui. Nu. Domnul Ponta pregăteşte o lovitură de stat împotriva românilor prin rămânerea sa în fruntea Guvernului, deşi este suspect de mai multe infracţiuni grave, printre care şi cea de spălare de bani', a susţinut Teodor Atanasiu, potrivit căruia premierul ar trebui să-și prezinte demisia din fruntea guvernului.
"(...) Domnul Ponta trebuie să înţeleagă un lucru: cariera sa politică a luat sfârşit şi trebuie să-şi prezinte demisia până ce nu va fi fugărit de popor din funcţia pe care o deţine", a declarat Teodor Atanasiu, adăugând că speră ca presiunea publică, internă şi internaţională, să ducă la o demisie cât mai urgentă a premierului Victor Ponta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu