Viktor Orban, în vizorul lui Barack Obama: liderul SUA, critici grele pentru guvernul Ungariei

Politica Executivului ungar este urmărită cu atenție de dincolo de Atlantic. După ce fostul președinte american Bill Clinton îl încadra recent pe premierul Viktor Orban în tiparul liderilor care vor doar putere și bani, acum actualul lider de la Casa Albă, Barack Obama, critică asaltul guvernului FIDESZ asupra organizațiilor non-guvernamentale.

Barack Obama a vorbit marți la un eveniment organizat de Clinton Global Initiative, cu ocazia împlinirii de către ONG-ul fostului președinte Clinton a zece ani de activitate.

Orban ia cu asalt ONG-urile. Der Spiegel: Putinizează Ungaria

"Din Rusia până în China și Venezuela vedem represiuni brutale, defăimând opoziția legitimă ca fiind subversivă. În locuri precum Azerbaijan, legea face ca ONG-urilor să le fie incredibil de greu să opereze. Din Ungaria și până în Egipt, reglementări nenumărate și intimidări deschise lovesc din ce în ce mai intens în societatea civilă. Pe tot globul, femei și bărbați curajoși care îndrăznesc să ridice vocea sunt agresați, atacați și chiar uciși", a spus președintele Statelor Unite ale Americii, conform http://hungarianglobe.mandiner.hu.

Peter Szijjarto, fost purtător de cuvânt al premierului Orban, nominalizat recent pentru funcția de ministru de Externe, a declarat că "remarcile președintelui SUA referitoare la restricțiile impuse guvernului societății civile ungare sunt lipsite de o bază factuală. Cetățenii Ungariei sunt oameni care iubesc libertatea și, prin urmare, ei nu ar tolera niciun fel de restricții asupra libertăților ce le revin".

Guvernul lui Viktor Orban a declanșat în ultimele săptămâni o campanie de razii împotriva mai multor organizații non-guvernamentale care critică Executivul FIDESZ și activează în domeniul drepturilor umane și cel al minorităților. Acțiunile lui Orban și declarațiile sale despre dorința de a crea un stat non-liberal au trimis unde de îngrijorare în Vest, care se teme că liderul FIDESZ a pornit o campanie de "putinizare" a Ungariei, membru UE și NATO.

Fost președinte SUA, atac frontal la Viktor Orban

În deja celebrul discurs de la Tușnad-Băi, în care a vorbit despre transformarea Ungariei într-un stat "non-liberal", Orban i-a acuzat pe angajații ONG-urilor că sunt "plătiți de activiști politici străini" care folosesc grupuri de interese împotriva intereselor executivului maghiar.

Titus Corlățean admite că Ungaria a fost pedepsită de UE pentru alianța cu Moscova

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel