Poșta Română susține că a demarat o anchetă după ce trei pui de rinocer ar fi fost transportați prin intermediul serviciilor de curierat.
Desigur, totul este o glumă de 1 Aprilie, postată pe pagina de Facebook a instituției.
Conform unui comunicat al Poștei Române, ”un bărbat în vârstă de 24 de ani din Timișoara este cercetat de polițiști după ce a încercat să expedieze, prin Poșta Română, 3 pui de rinocer alb pe care îi deținea ilegal.
Bărbatul a fost descoperit de către inspectorii vamali sâmbătă dimineață, chiar în momentul în care se pregătea să achite taxa de expediere a coletului.
Pentru a induce în eroare angajații Poștei Române, contrabandistul a indicat pe cutie - "Veselă din porțelan - Fragil!". Barbatul a fost dat de gol, însă, de mamiferele care se aflau în interiorul coletului şi care au început să se miște după ce trimiterea poștală a fost predată la ghișeu.
Bărbatul este cercetat de poliţişti. Acesta este angajat al Grădinii Zoologice București, locul de unde a furat cele 3 mamifere în seara zilei de 29 martie. Poliția a grăbit relocarea puilor de rinocer în Grădina Zoologică București încă de duminică, aceștia ajungând la "Zoo Băneasa" în această dimineață, teferi și nevătămați.
Această informaţie a fost verificată din cel puţin trei surse şi toate ne-au confirmat că astăzi este 1 Aprilie”, se arată pe pagina de Facebook a Companiei Naționale Poșta Română.
Vezi și:
Spitale de urgență, fără ACREDITARE. Decizie fără precedent
Referendum împotriva jocurilor de noroc. Specialiștii, anunț în direct
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News