1 DECEMBRIE. Traseul Trenului Regal, de Ziua Națională a României

"Trenul Aducerii Aminte" este numele traseului pe care-l va efectua Trenul Regal, în mod simbolic, cu ocazia Zilei Naționale. 

Trenul Regal va reface traseul Turnu Severin - Bucureşti, ca un omagiu adus Regelui Carol I, la 150 de ani de la venirea sa în ţară.

Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu, însoţiţi de Principesa Maria, vor parcurge, la bordul Trenului Regal, judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Dâmboviţa, încheind călătoria la Bucureşti.

"Trenul Aducerii Aminte" se va opri în Gara Turnu Severin luni la ora 15:30, unde va putea fi vizitat între orele 16:30 și 21:00. Trenul Regal va pleca pe 1 decembrie din Gara Turnu Severin, la ora 8:30, prima oprire, pentru zece minute, va avea loc în Gara Filiaşi, la ora 10:49. A doua oprire va avea loc la Gara din Craiova, la ora 11:40, unde trenul se va opri pentru 20 de minute. Cea de-a treia oprire, pentru 10 minute, va avea loc în Gara din Slatina, la ora 13:10.

A patra oprire va avea loc în oraşul Titu, la ora 16:13, unde trenul va staţiona 12 minute. Ultima oprire a trenului, în ziua de 1 decembrie, va fi la Gara Regala Băneasa, la ora 17:16.

Accesul publicului şi al presei este liber în toate gările unde Trenul Regal va opri. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel