1 iunie, Ziua Copilului. Iohannis și Ciolacu, primele mesaje ale zilei 

Fotografie creată de Guduru Ajay bhargav, de la Pexels
Fotografie creată de Guduru Ajay bhargav, de la Pexels

Politicienii au transmis mesaje copiilor, de 1 iunie, Ziua Internațională a tuturor copiilor. 

Printre cei care au transmis mesaje la primele ore ale dimineții se numără premierul Marcel Ciolacu și președintele României, Klaus Iohannis. 

"La mulți ani, dragi copii! Voi sunteți bucuria și echilibrul nostru. Profitați de copilărie, jucați-vă, învățați, experimentați și iubiți-vă părinții și bunicii!", transmite Marcel Ciolacu. 

"Celebrăm astăzi bucuria, inocența și curiozitatea neîngrădită, care definesc universul magic al copilăriei. Dragi copii, pe 1 Iunie sărbătorim nu doar minunata voastră existență, ci și dreptul la un viitor plin de speranță. Să vă urmați mereu visurile cu mult curaj și să păstrați în inimă puritatea care face lumea un loc mai bun și mai frumos! La mulți ani!" transmite și Klaus Iohannis. 

Și alți politicieni au transmis mesaje de 1 iunie

"Copiii sunt șansa fiecare națiuni la un viitor mai bun. Și în politică, dar și pe plan personal, obiectivul final trebuie să fie unul singur: ca generațiile viitoare să aibă parte de mai mult decât am avut noi. De 1 iunie, le doresc celor mici zile cât mai fericite, spor la învățătură și să privească încrezători spre viitor. La mulți ani copiilor României!" se arată în mesajul publicat de Nicolae Ciucă pe Facebook.

Citește și  Mesajul DC News pentru toți copiii, mici și mari, de 1 iunie

Gheorghe Cârciu, șeful Departamentului Românilor de Pretutindeni, a transmis și el un mesaj tuturor copiilor, oriunde s-ar afla și anunță totodată începerea Taberelor ARC. 

"Sunt pretutindeni și iubiți necondiționat. Ei reprezintă viitorul și speranța că identitatea noastră se va păstra oriunde.Și pentru că îi prețuim din toată inima și ne dorim să nu uite de patria mamă, în curând se va da startul „Taberelor ARC”, programul pe care știu ca mulți dintre voi îl așteptați cu nerăbdare. La mulți ani, copiii noștri români de pretutindeni!" a transmis și șeful DRP, Gheorghe Cârciu. 

Aproximativ opt milioane de români s-ar afla în afara granițelor țării, astfel că numărul de copii români care se nasc ori trăiesc deja în diasporă este unul foarte mare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel