10.194 de candidați s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat, din 19 noiembrie 2023, în condițiile în care punctaj de promovare a fost crescut cu 5 procente. În centrul universitar București, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” vor susține concursul de intrare în rezidențiat cei mai mulți candidați, peste 37% din totalul candidaților înscriși la nivelul întregii țări 3.775: 2.077 pentru domeniul medicină, 945 pentru domeniul medicină dentară și 753 pentru domeniul farmacie.
Anul acesta, pentru concursul de admitere în rezidențiat, ce va fi organizat de UMF București, la ROMEXPO, duminică, 19 noiembrie, s-au înscris 3.775 de absolvenți ai facultăților de medicină, medicină dentară și farmacie.
La nivel național, concursul de rezidențiat organizat de Ministerul Sănătății se va desfășura în centrele universitare București, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu-Mureş şi Timişoara și va aduna la start 10.194 de candidați(10.330 de candidați/an 2022) care își vor disputa șansele pentru ocuparea celor 4.925 (5.634/ an 2022) de locuri și 365 ( 231/an 2022) de posturi scoase la concurs.
La nivel național, pentru ocuparea celor 3.965 (4.505/an 2022) de locuri scoase la concurs pe domeniul medicină s-au înscris 5.733 de candidați, pentru cele 551 de locuri alocate domeniului medicină dentară, 2.331 candidați, în timp ce pentru cele 409 de locuri din domeniul farmacie s-au înscris 2.130 de concurenți.
”Ca în fiecare an, pentru organizarea acestui important concurs, Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila și-a mobilizat toate forțele pentru a oferi candidaților condițiile optime necesare obținerii unor rezultate pe măsura pregătirii lor, spațiile generoase ale Complexului Expozițional Romexpo, precum și capabilitățile personalului implicat în această acțiune deosebită, oferindu-le tuturor confortul necesar pe toată perioada derulării concursului .Urez succes deplin tuturor candidaților și am convingerea că, şi de această dată, absolvenţii Universităţii noastre vor traversa , în număr cât mai mare, dar şi cu medii ridicate, acest important examen din cariera lor profesională“ a declarat Prof.Dr.Viorel Jinga, Rectorul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București.
La rândul său coordonatoarea concursului de intrare în rezidențiat ce se va derula în Centrul universitar București, Prof.Dr.Cătălina Poiană, Prorector cu probleme de Învățământ postuniversitar al Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București a subliniat:
” Concursul de intrare în rezidențiat reprezintă un pilon fundamental în dezvoltarea resurselor umane din Sănătate, având o influență importantă asupra calității și eficienței serviciilor medicale. Concursul de rezidențiat reprezintă un prim test de maturitate profesională pentru absolvenții Universităților de Medicină și Farmacie. Ei sunt cei care vor asigura viitorul sistemului de sănătate românesc, aducând cu ei cunoștințe proaspete, abilități tehnice și o atitudine proactivă, esențiale pentru evoluția continuă a practicii medicale. Deci dezvoltarea resurselor umane în sănătate ține foarte mult și de organizarea concursului de intrare în rezidențiat, de aceea acest examen este foarte important. Le urez tuturor candidaților baftă!”
Concursul se va derula sub forma de test-grilă, cu 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, pe o durată de 4 ore. După expirarea timpului alocat concursului și o pauză de 15 minute, va începe corectura în săli, iar pentru a depune contestaţii, candidaţii vor avea la dispoziţie 24 de ore. Acestea pot viza, întrebările de concurs, recorectarea lucrărilor sau organizarea concursului. Răspunsul contestaţiilor se va da în 48 de ore de la depunerea acestora. Punctajul minim de promovare reprezintă 65% ( 2022 -60%) din punctajul maxim realizat la cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, din care 50 de tip complement simplu şi 150 de tip complement multiplu. Candidații vor putea intra în sala de concurs unde au fost repartizați începând cu ora 8:30, pentru ca la ora 10 să înceapă concursul de intrare în rezidențiat , sesiunea -2023.
Potrivit regulamentului atribuit de către Ministerul Sănătății Concursului de intrare în rezidențiat pe loc și post în medicină, medicină dentară și farmacie, fiecare candidat a achitat o taxă în valoare de 500 de lei, valoare similară celei din 2021/2022. Totodată, ocuparea locurilor în specialităţile medicale se va face în ordinea punctajului de promovare obţinut, în limita locurilor publicate, alcătuindu-se o singură clasificare pentru fiecare domeniu. Afişarea rezultatelor se va face numai după semnarea ordinului Ministerului Sănătăţii de confirmare a rezultatelor.
Într-un top 5 al numărului de locuri scoase la concurs, pe specialități, în domeniul medicină se află: medicina de familie 643 de locuri (321 locuri / an 2022), anestezie și terapie intensivă 178 de locuri (231 locuri/an 2022), cardiologie 146 de locuri (195 locuri/an 2022) medicină internă 138 de locuri (207 locuri/an 2022) și pediatrie 137 de locuri (184 locuri/ an 2022) .
La polul opus se află : neurologia pediatrică-3 locuri, expertiza medicală a capacității de muncă-6 locuri, medicina sportivă-8 locuri, cardiologie pediatrică-11 locuri și nefrologie pediatrică-11 locuri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News