10 ani fără Adrian Păunescu. Poezia despre toamnă care îți dă fiori

Adrian Păunescu s-a născut la 20 iulie 1943, în localitatea Copăceni (în prezent raionul Sângerei, Moldova) şi toată viaţa a purtat în suflet chipul Basarabiei. Dar şi Basarabia l-a onorat ca pe un deosebit fiu al său. La Chişinău, pe Aleea Clasicilor, a fost ridicat şi bustul lui Adrian Păunescu. În urmă cu zece ani, după o lungă suverință, marele poet a trecut la Domnul.

Adrian Păunescu a fost unul dintre cei mai prolifici autori români și organizator al Cenaclului „Flacăra”, întrunire muzical-culturală desfășurată periodic în anii 1973–1985, de regulă în orașele mari ale României, unde artiștii promovați de poet prezentau lucrări muzicale și literare în fața unui public numeros. Prin Cenaclul „Flacăra” Adrian Păunescu a influenţat mult Mişcarea de renaştere şi eliberare naţională din Basarabia, dar şi marea sa prietenie cu regretaţii Grigore Vieru şi Doina şi Ion Aldea-Teodorovici, cu care, în vara lui 1992, au prezentat un concert în faţa celor care apărau independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova la Nistru.

Adrian Păunescu a fost un poet al românilor de pretutindeni şi, după cum afirmă bunul său prieten de la Cernăuţi, Vasile Tărâţeanu, laureat al Marelui premiu al anului 1994 al Editurii „Adrian Păunescu”,   el a dorit să viziteze „dulcea Bucovină”, să pășească pe acolo, pe unde a pășit Mihai Eminescu.

La începutul acestei toamne, casa părintească din satul Copăceni, raionul Sângerei, a poetului Adrian Păunescu a fost renovată şi transformată într-un muzeu al literaturii române de către Asociaţia Euroregiunea Siret-Prut-Nistru. Ea a fost sfinţită de Episcopul Antonie de Bălți, conform LibertateaCuvântului.

Toamna a fost anotimpul preferat al regretatului poet Adrian Păunescu. În semn de omagiu inserăm aici şi această minunată poezie, ieşită de sub pana lui măiastră.

Iubito, vine toamna!

Iubito, vine toamna peste toate

Bacovia reintră în portrete

Cad frunze picurând singurătate

Şi tu ai gesturi parcă mai încete.

Şi te iubesc la echinox şi după

Iubito, vine toamna să decline

Să macine, să năruie, să rupă

Al lumii apogeu de feminine.

Cum tu rămâi la ţărmure de mare

Eu plec s-aştept şi crivăţ şi omături

Şi să mă-mbăt la mese singulare

Cu umbra lui Bacovia alături.

Iubito, vine toamna dinspre munte

Cu ghilotine şi anestezie

Tot omul e un snop de amănunte

Care ameninţă esenţa vie.

Cu hachiţe şi mofturi şi-alte alea

Îmi eşti pedeapsa, dar îmi eşti şi doamna.

De pomi sinucigaşi se umple valea

Iubito, te iubesc şi vine toamna.

Natura se închide ca un templu

Cu lacăte de fosfor şi rugină

Eu morţii mele te voi da exemplu

Cât eşti de disperată şi senină.

Iubito, vine toamna până-n oase

O simt în mâna care ţi se-ntinde

Priveşte, ies fumuri peste case

Iubito, după toamnă vin colinde.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News