Organizatorul protestului diasporei de anul trecut, medicul Tommy Joul Tomescu, a anunțat că anul acesta vor fi comemorate victimele violențelor din 10 august 2018.
„Noi am făcut toate demersurile necesare, vineri s-a încheiat termenul legal până la care Primăria putea da aviz negativ, nu a dat. Astfel, în acest moment suntem în legalitate cu forma noastră de activitate, de comemorare a victimelor de la 10 august 2018. Cu această ocazie, vom realiza un fel de reamintire, vrem să facem un fel de comemorare a faptului că au trecut 30 de ani de când guvernele încă ne mint și ne înșală, nu reușesc să-și îndeplinească datoriile”, a spus tânărul român stabilit în Marea Britanie, în exclusivitate pentru DC NEWS.
„De asemenea, va fi o «slujbă religioasă» în sensul că ne vom ruga de guvern să-și îndeplinească promisiunile pe care nu le-a îndeplinit până acum. Noi nu vom invita lume, dar nu putem împiedica oamenii să se alăture. Știți, protestele sunt interzise, la fel ca marșurile. Eu recomand păstrarea distanțării fizice, vom face tot ce ține de noi pentru a realiza acest lucru”, a mai spus Tomescu.
„Ne așteptăm la un contra-protest, dar noi solicităm tuturor persoanelor care vin acolo neinvitate de noi să păstreze distanța fizică pe cât posibil, bănuiesc că se vor da amenzi, așa cum s-a întâmplat în trecut. Noi sperăm să nu iasă violențe ca în 2018, dar luăm în considerare și această posibilitate, având în vedere că se vor întâlni în Piață gândiri diametral opuse. Aici mă refer la vechile voci din #rezist cu noile voci anti-Covid și ce se mai întâmplă acum, nu-i cunosc foarte bine”, a încheiat Tommy Tomescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu