Două accidente grave s-au produs în Germania și în Marea Britanie.
Un camion a intrat, marți, într-un autobuz în Langenhagen, un oraș situat lângă Hanovra, Germania. În urma impactului, o persoană a decedat, iar alte 13 au fost rănite, scrie Euronews.com.
O femeie în vârstă de 29 de ani a murit în urma accidentului. Totodată, ambii șoferi au fost răniți, dar și mai mulți pasageri din autobuz. Dintre aceștia, trei persoane au suferit răni grave, printre care și un copil de 4 ani.
Accidentul a avut loc luni seară la o intersecție din Langenhagen, unde semafoarele nu funcționau. Potrivit autorităților, autobuzul ar fi trebuit să se oprească la stop pentru a da prioritate camionului, dar nu a făcut-o și camionul a intrat în autobuz.
Un alt grav accident rutier s-a produs, marți dimineață, în Londra. O persoană a murit și alte trei au fost rănite după ce două autobuze s-au ciocnit, scrie Daily Mail.
Cumplitul incident a avut loc în jurul orei 08:00, în fața Gării Victoria. O femeie în vârstă de 30 de ani a murit, din cauza traumatismelor suferite, iar alte trei au fost rănite. Dintre acestea, două victime au fost transportate la spital, însă starea lor de sănătate este una stabilă. A treia victimă a primit îngrijiri medicale la fața locului și a refuzat să meargă la o unitate medicală. Potrivit sursei citate, femeia decedată era pieton, iar una dintre persoanele rănite este șoferul unuia dintre autobuzele implicate în accident.
A young woman has been killed after a bus crashed at London Victoria station
— News For All (@NewsForAllUK) August 10, 2021
pic.twitter.com/kRaQJWdUrd
Reamintim că la 8 august 2021, paisprezece persoane au murit şi 18 au fost rănite când un autobuz a pierdut controlul, a ieşit de pe autostradă şi s-a răsturnat în provincia vestică turcă Balikesir. Autobuzul se îndrepta spre Izmir, pe coasta Mării Egee. Printre cei decedaţi se numără şi cei doi şoferi ai vehiculului, care transporta 32 de persoane, relatează Agerpres. Cauza accidentului încă nu este cunoscută. Vezi AICI ce alte accidente grave s-au produs în lume în 2020-2021.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News