Începând cu martie 2020, lumea afacerilor din România a trecut printr-o restructurare majoră: multe business-uri s-au închis, altele și-au schimbat obiectul de activitate, iar restul au intrat într-un proces de digitalizare accelerată pentru a face față noilor condiții de piață.
Care sunt lecțiile învățate în 2020 și ce afaceri vor avea succes în 2021? Iată câteva idei de reinventare a afacerii tale în următorul an, pentru o poziționare mai puternică în piață, conform Agenției de branding și comunicare ELITE Communication:
Crearea de comunități online este un fenomen specific brandurilor de succes, care au înțeles că, dincolo de vânzări și cifre, cei mai importanți sunt oamenii. Suntem în era Human to Human, așadar comunicarea se bazează mai mult pe transparență, loializare și împărtășirea unei misiuni sau valori comune. O afacere poate ajuta comunitatea din jurul său, o poate sprijini și îi poate aduce pe oameni mai aproape unii de alții.
În momentul acesta dificil pentru majoritatea antreprenorilor, rămân în atenția consumatorilor acele branduri care reușesc să iasă din sfera comercială și să treacă în sfera umană. Cei care înțeleg că nu mai este vorba despre ”ce vindem” ci ”de ce vindem” acel produs sau serviciu, se vor diferenția în piață- trecem de la reason to buy care este marketing, la reason to believe, care este brandingul companiei. Mai mult, imperfecțiunile sunt profund umane, așadar o strategie bună de comunicare este una care să transmită că noua perfecțiune este… imperfectă!
De multe ori întreținerea și administrarea conturilor social media este considerată secundară vânzării, însă în pandemie am ajuns cu toții la concluzia că doar cei cu focus pe prezența online au rămas în picioare. Este nevoie de o strategie de conținut constantă, bine dozată, aliniată cu obiectivele de business și de comunicare, ce pune în valoare brandul tău și care ajunge cel mai rapid la publicul tău țintă, pentru a-l fideliza. Pe lângă canalele clasice online, brand-ul tău ar beneficia de și mai multă expunere prin intermediul unei aplicatii mobile.
Culori, grafică, stil, atitudine, voce: toate sunt componente importante care, folosite în strategia de branding, transmit un mesaj puternic pentru poziționarea afacerii tale. Identitatea de brand este baza strategiei de comunicare și este important să fie unitară pe toate canalele de comunicare, de la online în offline, de la contul de Instagram până la felul în care arată un e-mail transmis de compania ta unui partener.
Ce greșeli ai făcut în 2020 și ce lecții ai învățat? Cum s-a transformat comportamentul clienților tăi în pandemie? Ce a trebuit să schimbi, ce ai îmbunătățit? Ce ai văzut că funcționează pentru produsul tău? Pentru a începe un nou capitol, util ar fi să tragi concluziile din ultimul capitol încheiat și să creezi un plan de acțiune pe baza acestei analize.
În pandemie, am înțeles că lecția noastră este să inovăm ca sa nu ne pierdem afacerile: de la procese, producție, echipă, cultură organizațională, și până la comunicare. În fiecare zi apare un instrument nou, iar dacă nu reușim să ținem pasul cu tendințele, riscăm să rămânem în urmă. Cel mai sănătos și corect lucru pe care poți să-l faci este să vezi crizele ca pe niște oportunități de inovare.
Bio, eco, plastic free, recycle, reuse, repurpose! Comportamente care au apărut în viețile românilor de puțin timp erau deja obiceiuri în alte țări. În ziua de azi, consumatorii aleg produsele care respectă standardele de protecție a mediului și de sănătate.
Deși încă nu este o prioritate pentru toate companiile românești, CSR-ul poate fi un diferențiator și un pilon important în comunicarea de brand. Indiferent că donezi 1%, trimiți produse alimentare într-o localitate izolată sau donezi aparatură pentru un spital, gestul tău este unul care va crea un precedent și pentru ceilalți antreprenori. Aici, recomandarea noastră este să alegi o cauză față de care te simți aproape ca viziune, misiune, valori.
Încă mai folosești doar Facebook pentru promovare în social media? Poate cândva această platformă era suficientă, însă astăzi canalele de comunicare s-au diversificat. Recomandăm să explorezi toate direcțiile relevante pentru business-ul tău, de la Facebook la Linkedin, TikTok sau Youtube și să maximizezi puterea de comunicare a brandului tău în online.
Pe fondul digitalizării accelerate generate de pandemie, business-urile s-au mutat în mediul online sau au investit în website-ul actual pentru o mai bună experiență pentru client la cumpărăturile online. Un studiu al companiei de consultanță în management Horváth & Partners estimează că vânzările vor crește cu circa 28% în 2020 față de 2019, pentru că oamenii cumpără acum mai mult din mediul online. Așadar, cât de mult investești în a oferi clienților tăi o experiență ușoară și plăcută de cumpărare online?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu