€ 5.0919
|
$ 4.3707
|
Curs valutar: € 5.0919
|
$ 4.3707
 

Români arestați în Olanda pentru înșelătorie. Metoda „inelului de aur” prin care își păcăleau victimele
Autor: Iulia Horovei

inel-de-aur_82021800 Sursa foto: Freepik
 

Mai mulți români au fost arestați în Olanda pentru escrocherii.

Mai mulți cetățeni români au fost arestați în ultimele săptămâni, în Olanda, pentru fraude cu bijuterii false. Un bărbat și o femeie, ambii în vârstă de 38 de ani, care, potrivit poliției, făceau parte dintr-o bandă, au fost reținuți la finalul lunii iulie în Lelystad.

Conform poliției, aceștia au fost implicați în peste douăzeci de tentative de înșelăciune și aveau asupra lor multe bijuterii false și telefoane, care au fost confiscate, transmite omroepflevoland.

„Mi-am pierdut cardul de credit, vreți să alimentați pentru mine?”

Poliția a anunțat că gruparea era monitorizată de mai mult timp. În total, au fost reținuți cinci suspecți. Presupușii escroci își abordau victimele pe autostrăzi, la benzinării și pe stradă. „Bună ziua! Mă puteți ajuta? Vin din Dubai și sunt un om de afaceri de succes. Mi-am pierdut cardul de credit. Puteți să alimentați pentru mine sau să-mi dați 100 de euro? Vă ofer acest inel de aur”, este metoda pe care o folosesc aceștia.

Ulterior, ei le promiteau victimelor bijuterii de aur dacă retrăgeau bani sau alimentau combustibil, însă acestea se dovedeau ulterior a fi false.

Cantitate mare de aur fals

În estul Olandei, poliția a primit din ce în ce mai multe plângeri de acest gen, ceea ce a determinat autoritățile să demareze o anchetă, din care a reieșit că escrocii foloseau mai multe mașini.

Una dintre acestea a fost localizată cu ajutorul unui elicopter al poliției, la un hotel din Nijkerk, un oraș situat în provincia Gelderland, în regiunea central-estică a Olandei. Acolo au mai fost găsite încă cinci vehicule implicate. Un bărbat de 22 de ani și unul de 20 de ani, ambii din România, au fost arestați. Poliția a confiscat, de asemenea, „o cantitate considerabilă” de aur fals și 3.500 de euro în numerar.

Investigațiile ulterioare au arătat că suspecții au fost implicați și în fraudarea unei femei de 74 de ani din Harlingen. Împreună cu echipa de poliție din Midden-Nederland, a fost demarată o nouă anchetă, în urma căreia cei doi români de 38 de ani au fost identificați și reținuți în Lelystad.

Avertismentul poliției

Banda a fost activă și în Rotterdam, unde poliția a verificat alte șase vehicule. Au fost descoperite bijuterii false și ceasuri Rolex contrafăcute, care au fost confiscate. Un bărbat de 28 de ani a fost, de asemenea, arestat.

„Dacă sunteți abordați de cineva care are nevoie de ajutor și vă oferă bijuterii din aur, nu vă lăsați păcăliți! Nu dați curs solicitării și anunțați poliția”, este avertismentul poliției pentru cetățeni. 

Citește și: A fost scoasă la vânzare cârciuma lui I. L. Caragiale din Buzău. Ce scria presa locală când a luat „restaurantul gării”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close