€ 5.0920 →
|
$ 4.3641 →
|
Sursa foto: Agerpres
În multe localități din România, comunitățile se confruntă cu aceleași dificultăți: scăderea populației, infrastructură depășită și eforturi continue de a-și păstra identitatea culturală și...
Situat într-o zonă extrem de pitorească a comunei Săcel, la marginea pădurii și a județului Harghita, satul Uilac mai are în prezent doar zece locuitori, dar păstrează amintirea unui loc plin de viață, aflat acum la răscrucea dintre trecut și un viitor incert.
La Uilac se ajunge ușor, pe un drum județean impecabil asfaltat- un proiect realizat la insistențele primarului din Săcel, Nagy Lajos, și finanțat de Consiliul Județean Harghita.
Nagy Lajos lucrează în administrație de aproape 30 de ani, iar de două decenii este primarul comunei, care include ca sate aparținătoare Vidacut, Șoimușu Mare, Șoimușu Mic, alături de Săcel, centrul de comună.
Are un crez simplu, dar emoționant: „Dacă strămoșii au construit ceva, noi cum să lăsăm să dispară totul?”
Acest principiu l-a ghidat în toate demersurile sale, de la asfaltarea drumurilor din comună, inclusiv cel care duce la Uilac, până la introducerea curentului electric în micul cătun, uitat parcă de lume.
Primarul, ghidul nostru în micul sat, își amintește că în 1998, când venea aici, drumul era aproape impracticabil, iar oamenii se plângeau că nu au curent electric.
A început astfel demersurile pentru electrificarea satului, apoi a obținut fonduri pentru asfaltarea drumului.
Și nu s-a oprit aici: a renovat clădirea în care a funcționat căminul cultural și școala din sat, chiar dacă în Uilac nu s-a mai născut un copil de multă vreme.
Își dorește ca în această clădire să poată organiza tabere pentru copiii din comună sau chiar din orașul Cristuru Secuiesc, aflat la 25 kilometri distanță, în care aceștia să învețe limba română, dar să aibă loc și alte evenimente comunitare.
Despre Uilac, primarul vorbește cu drag și spune că satul are o istorie îndelungată, fiind atestat documentar pentru prima dată în anul 1301, sub denumirea de Terra Vilak.
De-a lungul timpul a purtat și numele de Ujlak (denumirea în maghiară), iar astăzi se numește Uilac.
La o aruncătură de băț de clădirea școlii și a căminului cultural se află Biserica ortodoxă din lemn, monument istoric, cu hramurile „Sfântul Gheorghe” și „Sfântul Nicolae”.
Lăcașul de cult a fost ridicat în anul 1784, în localitatea mureșeană Boiu, și a fost mutat în Uilac în 1905.
Biserica se află, însă, într-o stare avansată de degradare. Primarul povestește că lemnăria a fost atacată de așa-numita „ciupercă lacrimogenă” și, cel mai probabil, construcția nu va mai putea fi salvată și că este nevoie de ridicarea unei noi biserici.
Situația este confirmată și de preotul Paraschiv Oltean, consilier pe patrimoniu și construcții bisericești la Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei.
Acesta explicat pentru Agerpres că s-au făcut demersuri pentru salvarea monumentului, a fost adus la fața locului un specialist în biologia construcției, iar în urma expertizei realizate a reieșit că lemnul este afectat în proporție de aproape 90%.
„S-au făcut demersuri pentru a vedea care este starea de degradare a monumentului istoric. Și, conform expertului pentru biologia construcțiilor, atât de mult a avansat această ciupercă în lemn, încât gradul de degradare e foarte mare, deci nu se mai poate salva nimic din construcția care e de lemn”, a arătat preotul Paraschiv Oltean.
Chiar dacă reprezentanții Episcopiei, autoritățile locale și județene, precum și localnicii și-au manifestat disponibilitatea să construiască o nouă biserică, lăcașul existent nu poate fi demolat, întrucât este monument istoric.
Primarul speră că se va găsi, totuși, o soluție pentru pentru că, spune el, „școala și biserica nu trebuie lăsate să moară”. Până atunci, într-o cameră a căminului cultural a fost amenajată o capelă.
Ca multe alte localități rurale, satul Uilac a fost afectat de declinul demografic, care s-a accentuat după perioada colectivizării.
În anii 1850, satul avea 127 de locuitori, iar în 1941 ajunsese la 205. Apoi, odată cu colectivizarea, viața localnicilor s-a schimbat radical. Mulți au fost nevoiți să plece la oraș pentru a-și găsi un loc de muncă, iar casele au rămas încet-încet, pustii. Datele statistice arată că 1966 mai locuiau în Uilac 131 de persoane, în 1977 - doar 81, iar în 1992 - 29.
Potrivit ultimului recensământ, în Uilac mai locuiesc acum zece persoane: patru bărbați și șase femei.
Mulți dintre cei care au plecat au păstrat, totuși, legătura cu locul natal și revin cu ocazia unor evenimente speciale.
„Satul nu este uitat. (...) În anul 2023 am organizat întâlnire cu fiii satului și au venit mulți oameni. Pot să zic că și din America au venit, ca să fie împreună cu rudele și cu cei care au plecat de aici. Și a fost o serbare foarte frumoasă. Și dacă mai trăim, sper să reconstruim și biserica, și atunci organizăm din nou o întâlnire cu fiii satului și inaugurăm și biserica”, spune primarul.
Locuitorii, majoritatea vârstnici, își trăiesc zilele în mijlocul naturii, fără să se plângă de singurătate sau de lipsuri mari. Cei mai mulți locuiesc în case care păstrează urmele vremurilor trecute, dar există în sat și gospodării moderne.
Liliana Maior s-a născut și a copilărit în Uilac, apoi a trăit la Brașov, iar de câțiva ani a revenit în satul natal. Se bucură de liniștea locului, lucrează în grădină cât e ziua de lungă și spune că „zilele sunt toate la fel”, dar nu se simte singură, pentru că are mereu ceva de făcut.
În imagine, Liliana Maior și primarul comunei Sacel, Nagy Lajos
Povestește că în copilăria sa viața în Uilac era diferită, cu mult mai mulți locuitori, dar și fără curent electric, fără infrastructură rutieră sau orice fel de servicii.
Nu departe de casa sa, își duce traiul Toma Lazar, în vârstă de 82 ani. Întrebat cum e să trăiască într-un sat cu atât de puțini locuitori, nea Toma răspunde, zâmbind, că îi place așa, pentru că tot timpul a fost „un lup singuratic”. E recunoscător că vecina sa, doamna Liliana, îi mai poartă de grijă și este mulțumit de fiecare zi în care are grijă de animalele sale - găini și câinii care-l protejează de urși.
Își amintește și el de Uilacul copilăriei, de satul animat de dinainte de colectivizare.
„Erau vreo 62 de case. Era bine până să vină CAP-ul, când a venit CAP-ul s-a împrăștiat toată lumea, s-a dus. Și eu am plecat la vârsta de 16 ani”, ne spune Toma Lazar.
Chiar dacă bătrânul susține că îi place să trăiască singur, primarul Nagy Lajos ține să transmită un mesaj despre nevoia de sprijin și solidaritate.
„Când un copac este singur în pădure, îl bate vântul mai tare. Dar dacă sunt copaci mai mulți și mai mari, atunci vântul nu intră. Și omul așa este, dacă este singur, și vântul mai tare-l bate”, spune Nagy Lajos.
Oamenii din Uilac, puțini câți mai sunt, derulează și proiecte comunitare. Au construit o troiță, au amenajat chiar un mic părculeț, cu o masă și două bănci, unde se mai întâlnesc din când în când.
Liliana Maior spune că primarul e exemplul omului care sfințește locul, pentru că fără el nu s-ar fi realizat atâtea lucruri.
„Dacă nu era dânsul, poate că nu se făceau atâtea. Dar omul sfințește locul. Pentru că nu oricine se interesează așa de un loc pustiu”, spune femeia.
Primarul Nagy Lajos se încăpățânează să vadă potențialul locului și afirmă că în zonă deja se construiesc case de vacanță, iar satul ar putea deveni oaza de liniște pentru cei care fug de agitația urbană.
„Este un peisaj frumos. Deja au început să construiască case de vacanță și au mai cumpărat și case aici, puțin mai jos. Există perspectiva ca să fie o zonă turistică, unde cineva să vină și să se relaxeze. Pentru că aici e aer curat, peisaj frumos, semnal la telefon nu prea este. Aceasta este liniștea”, încearcă să ne convingă primarul.
De asemenea, în sat funcționează o fermă de vite, iar recent a fost semnat contractul pentru concesionarea unei suprafețe de teren unui investitor din București, care dorește să construiască la Uilac un parc fotovoltaic.
Localitățile mici din Harghita, precum Uilac, se află și în atenția Consiliul Județean care investește în dezvoltarea lor prin modernizarea infrastructurii, sprijinirea cultelor religioase și promovarea culturii și a meșteșugurilor tradiționale.
Președintele Consiliului Județean Harghita, Bíró Barna-Botond, a explicat pentru Agerpres că se alocă fonduri importante pentru reabilitarea bisericilor, inclusiv a celor monument istoric, iar instituțiile culturale aflate în subordinea Consiliului Județean aduc evenimente și activități educaționale în comunitățile mici.
Totodată, se oferă finanțări nerambursabile pentru ONG-uri locale, iar asociațiile LEADER și cele de dezvoltare rurală și turistică sunt implicate activ în susținerea comunităților rurale mici și le acordă o atenție specială.
„Fiecare localitate din județul Harghita contează, indiferent de numărul de locuitori. Chiar și un sat mic, cum este Uilac, cu doar zece locuitori, merită sprijinul nostru. De aceea, am susținut reabilitarea drumului de acces și suntem dispuși să sprijinim și alte proiecte care contribuie la îmbunătățirea condițiilor de viață ale oamenilor. Localitățile mici ascund un potențial turistic real - sunt situate în zone de o frumusețe naturală deosebită, adevărate oaze de liniște unde turiștii se pot relaxa și reconecta cu natura. Dar, dincolo de turiști, ne dorim ca aceste locuri să-i readucă acasă și pe fiii satului - cei plecați în alte părți în căutarea unui trai mai bun - precum și pe tinerii care apreciază viața autentică de la sat. Cu sprijin și viziune, ei pot reda acestor comunități farmecul și demnitatea de altădată”, a declarat Bíró Barna-Botond.
Ascuns printre dealuri înverzite, micul cătun cu doar zece locuitori poate părea, la prima vedere, un loc uitat de lume. Însă localnicii, alături de primar, continuă lupta pentru revigorarea zonei, desprinsă parcă dintr-o carte de povești, în care timpul pare să se scurgă altfel.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
