Rușii au atacat din nou Kievul, în noaptea de miercuri spre joi.
UPDATE
Bilanțul atacului de noaptea trecută crește. Cel puțin 14 persoane au fost ucise la Kiev, iar alte 38 au fost rănite, potrivit ultimelor informații furnizate de Serviciile de urgență din Ucraina.
Trei copii se află printre victime, cu vârste de 2, 14 și 17 ani.
Știre inițială
Forțele ruse au lansat un atac pe scară largă, peste noapte, cu drone și rachete asupra Kievului, transmite Reuters. Ofensiva a ucis cel puțin opt persoane, rănind alți 38 și avariind clădiri rezidențiale și alte imobile din mai multe cartiere ale orașului, au declarat joi, 28 august, oficialii ucraineni.
Ministrul de Interne, Igor Klymenko, a spus pe Telegram că printre cei morți se numără și doi copii. Primarul Vitali Kliciko a raportat 38 de răniți, inclusiv trei copii, dintre care 30 au fost spitalizați.
Administrația militară a capitalei ucrainene a anunțat că în atac au fost folosite drone și rachete.
„Din păcate, stilul rușilor este tipic pentru atacurile lor”, a scris pe Telegram Timur Tkacenko, șeful administrației militare a Kievului.
„Lovituri combinate, din direcții diferite. Și sistematic, vizând clădiri rezidențiale obișnuite”, a adăugat el.
Oficialii au enumerat numeroase imobile care au suferit pagube, inclusiv mai multe blocuri turn. Tkacenko a precizat că două blocuri de apartamente de pe maluri opuse ale Niprului au fost grav avariate.
Russian terrorists "want peace again" - Kyiv now pic.twitter.com/yr0Xhwh6Wc
— Iryna Zabrodska (@IrusZabrodskaya) August 28, 2025
În districtul Darnyțki, o suburbie din est, o clădire cu cinci etaje a fost parțial distrusă, echipele de salvare căutând printre dărâmături locuitori prinși sub ruine.
Echipele de intervenție gestionează urmările atacurilor în peste 20 de locații din capitală, a adăugat acesta.
Incendii au izbucnit în mai multe zone ale orașului.
Președintele Volodimir Zelenski a declarat că atacul demonstrează răspunsul Rusiei la diplomație și a cerut sancțiuni mai dure împotriva Moscovei. El a spus că se așteaptă la o reacție din partea Chinei și Ungariei după atac.
Citește și: Zelenski vrea cel puțin 1 miliard de dolari lunar de la aliați pentru a cumpăra arme americane
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News