105 ani de la nașterea părintelui Nicolae Steinhardt

"Suprarealismul e de la Paris, delirul o fi bun la Zurich, la cafenea. Aici nu-i acolo. Aici se oprește trenu-n gară, nu gara la tren. Aici e țara lui Ion, a Fanarioților și a lui Soarbe-Zeamă, aici Vlad Țepeș i-a tras pe solii turci în țeapă, nu le-a spus 'trageți întâi dumneavoastră, domnilor englezi', iar Petrache Carp i-a arătat lui Vodă Carol că porumbul se mănâncă cu mâna, aici e pe viață și pe moarte, aici nu e decor sofisticat și suprem de nebunatic, nu-s draperii și delicii, nu-i paradis ori iad artificial, aici e ca la dugheană, ca la tejghea, ca la obor; ca la proces de clironomie; nu-i cu giuvaericale, e cu pietre, cu bolovani (și dintr-odată gândul mă poartă spre Brâncuși, țăran hotărât care-și cioplește materialul cu gesturi mari de cosaș). Aici e scăldătoarea Vitezda: te arunci ori ba. Aici, acum, acum, acum. Aici te declari băiete, aici, pe loc, alegi" — "Jurnalul fericirii".

Părintele Nicolae Steinhardt (Nicu-Aurelian Steinhardt: numele la naștere) este autorul volumului "Jurnalul fericirii" - "una din primele zece cărți ale deceniului de după 1989. Prin ea, Steinhardt a intrat în programa școlară și în atenția facultăților de litere", notează "Dicționarul scriitorilor români", 2002.

S-a născut la 29 iulie 1912, în comuna Pantelimon de lângă București, fiul lui Oscar Steinhardt, inginer, și al Antoanetei (născută Neuman). Clasele primare le-a urmat în particular și la școala "Clemența" din București (1918-1922), iar liceul la "Spiru Haret" (1922-1929).

Părintele Nicolae Steinhardt a lăsat și o scurtă autobiografie, iar, potrivit propriilor sale note, la liceu a fost singurul dintre elevii de confesiune mozaică înscris la cursurile de religie creștină.

Licențiat al Facultății de Drept a Universității din București (1934), tot aici și-a luat și doctoratul, în 1936. După aceea, până la izbucnirea războiului a continuat studiile la Paris și în Anglia.

A fost avocat în Baroul Ilfov (1934-1948), funcționar la diverse întreprinderi și instituții (1949-1959), muncitor necalificat (1964-1969). În ianuarie 1960 a fost arestat.

Despre împrejurările care au dus la arestare, Nicolae Steinhardt spunea în notele sale că s-a împăcat greu cu regimul introdus în 1947. A suferit alături de atâția alții, a fost dat afară din casă și barou și a dus-o foarte greu din punct de vedere material și sufletesc.

În anul 1959 grupul de prieteni pe care îl avea de câțiva ani a început să fie arestat, și Nicolae Steinhardt a fost chemat la Securitate, cerându-i-se să fie martor al acuzării și punându-i-se în vedere că, dacă refuză, va fi arestat și implicat în "lotul intelectualilor mistico-legionar".

Îndemnat cu putere de tatăl său, chiar certat pentru așa zisa sa nehotărâre, a refuzat să fie martor al acuzării; a fost arestat și judecat în cadrul "lotului mistico-legionar Constantin Noica — Constantin Pillat" și condamnat la 12 ani muncă silnică pentru crimă de uneltire împotriva orânduirii sociale a statului.

A fost eliberat în anul 1964, după peregrinări prin închisorile Jilava și Gherla. La 15 martie 1960 a fost botezat creștin ortodox în camera 18, de la Jilava, de către ieromonahul basarabean Mina Dobzeu. Părintele Mina a ținut să dea botezului acestuia un caracter ecumenic și i-a poftit la mica ceremonie clandestină pe cei doi preoți greco-catolici, aflați în celulă, spune părintele Nicolae.

Două decenii mai târziu, în 1980, a primit haina monahală, fiind călugărit de arhiepiscopul Teofil Herineanu. Își va petrece ultimii nouă ani la Mănăstirea de la Rohia, din Maramureș, unde a avut ascultarea de bibliotecar, consemnează Agerpres.

Debutul său a avut loc în "Revista burgheză" (1934). A colaborat cu articole și eseuri la "Revista Fundațiilor Regale", "Universul literar", "Victoria", "Libertatea", "Tribuna poporului", "Secolul 20", "Convorbiri literare", "Viața Românească", "Revista de istorie și teorie literară", "Ethos" (Paris) etc. Debutul editorial a avut loc în 1934, cu volumul "In genul... tinerilor", semnat cu pseud. Anthistius. Autor al mai multor volume de eseuri: "Între viață și cărți" (1976), "Incertitudini literare" (1980), "Geo Bogza, un poet al Efectelor, Exaltării, Grandiosului, Solemnității, Exuberanței și Patetismului" (1982), "Critică la persoana întîi" (1983), "Escale în timp și spațiu sau Dincoace și dincolo de texte" (1987), "Prin alții spre sine" (1988). A tradus din Alain, Anderson, Barlow, Kipling ș.a. A primit Premiul de critică al Asociației Scriitorilor din București pe 1980.

"A scris despre literatură, artă, morală, istorie și religie; despre scriitorii vechi și noi, români sau străini; era competent în teologie, deși fără studii speciale, ca și în teatru și muzică. Informația lui Steinhardt este uriașă. El pare a ști totul despre toate. O memorie excepțională îi furnizează, în orice clipă, ori de câte ori are nevoie, datele necesare și îi permite să facă orice conexiune dorește (...) Stilistic, Steinhardt este volubil până la contagiune, stăpân pe o limbă română foarte personală, în care arhaismele fac casă bună cu neologismele sau cuvintele cele mai recente, iar topica mlădiază fraza după reguli numai de el știute. O limbă 'înțeleaptă', îți vine să spui, cu un eminescianism, chiar dacă nu numaidecât și veche, după cum arătam. Cultura acestei limbi este la fel de frapantă ca și cultura, în general, a eseistului", arată "Dicționarul scriitorilor români", 2002.

Părintele Nicolae Steinhardt s-a stins din viață la 30 martie 1989. După moartea sa, chilia în care a viețuit ca monah a fost amenajată ca un mic muzeu, în care se păstrează lucrurile sale personale: manuscrise, cărți, icoane, tablouri, precum și mobilierul.

În anii din urmă, din inițiativa episcopului Maramureșului și Sătmarului, Justin Sigheteanul, Mănăstirea Rohia a alcătuit un grup de specialiști format din: Virgil Bulat, George Ardeleanu, Florian Roatiș, Ștefan Iloaie și Macarie Motogna care să lucreze la editarea operei integrale Nicolae Steinhardt.

Să nu uităm una din frazele celebre din "Jurnalul fericirii": “De ce îi este omului astăzi foame de întrebare, de Iubire și de Sens”.

“Ochii noștri nu sunt concepuți pentru dispreț, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare și în dăruire pentru cei din jur”.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News