11 blocuri din Aninoasa, la un pas de prăbușire, după cutremurul din Gorj. Oamenii nu vor să evacueze imobilele

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Egor Komarov)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Egor Komarov)

Autorităţile din judeţul Hunedoara au început o serie de acţiuni prin care le explică oamenilor riscurile la care se expun dacă vor mai rămâne în cele 11 blocuri care nu mai prezintă siguranţă.

La faţa locului s-au deplasat prefectul judeţului Hunedoara, Călin Marian, alături de reprezentanţii Inspectoratului de Stat în Construcţii şi cei ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, dar şi conducerea Primăriei Aninoasa.

"Alternativele pe care le oferim le vor proteja viaţa"

"Suntem la Aninoasa, alături de oameni. Şi azi noapte a avut loc un cutremur. Sunt aici pentru a le spune că sunt conştient de această situaţie delicată. Decizia de a părăsi propria locuinţă nu este una uşoară, însă încercăm să îi convingem că alternativele pe care le oferim le vor proteja viaţa. Guvernul României, împreună cu autorităţile de la nivel local, se implică activ pentru a crea condiţiile necesare pentru ca aceşti oameni să locuiască în siguranţă şi în condiţii normale, temporar. Interesul nostru este să protejăm cât mai multe vieţi", a declarat prefectul judeţului Hunedoara, scrie Agerpres.

Potrivit acestuia, au fost identificate locaţiile unde pot fi amplasate containerele modulare, care permit accesul la reţeaua de utilităţi. Primele două containere, dintr-un prim lot de 18 bucăţi, vor fi aduse joi seara în Aninoasa, iar apoi vor fi aduse şi restul de module pentru toate persoanele care trebuie relocate.

Peste 550 de persoane trebuie evacuate

În urma unei şedinţe a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă au fost adoptate două hotărâri prin care se solicită Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale alocarea a 80 construcţii modulare, care să suplimenteze numărul celor identificate în judeţul Hunedoara, precum şi relocarea primelor 18 containere către Primăria Aninoasa. În continuare, ISU Hunedoara va identifica unităţile de cazare disponibile pentru găzduirea persoanelor evacuate.

Peste 550 de persoane, care locuiesc în 11 clădiri din oraşul Aninoasa, trebuie evacuate din cauza stării avansate de degradare în care se află imobilele, accentuată în urma cutremurelor care au avut loc în Gorj şi au fost resimţite şi în Valea Jiului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel