În fiecare an, pe 11 februarie, sărbătorim Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112, zi dedicată creșterii gradului de conștientizare a importanței acestui serviciu destinat cetățenilor.
Totodată, în 2020, Sistemul național unic pentru apeluri de urgență (SNUAU) din România, administrat de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), împlinește 16 ani de la înființare.
În anul 2019, operatorii STS au preluat 11.301.881 de apeluri, mai puține cu 1.433.955 față de anul precedent. Apelurile de urgență au reprezentat 51,90% din numărul total al apelurilor recepționate, în timp ce diferența de 48,10% reprezintă, în principal, apeluri efectuate din greșeală, solicitări de informații diverse, farse și apeluri injurioase.
Ambulanță 55,4%, Poliție 22,9%, ISU-SMURD 16,9%, Jandarmi 4,1% și alte agenții 0,4%. În 2019, cele mai multe apeluri la 112 s-au înregistrat în jurul orei 19:00, iar cele mai puține în jurul orei 4:00. În condiții normale de lucru, operatorii STS au preluat cele mai multe apeluri în data de 12 august 2019 - 37.617, iar dintre acestea 21.070 au reprezentat urgențe (56,01%).
În calitate de administrator al SNUAU, Serviciul de Telecomunicații Speciale se preocupă permanent de îmbunătățirea calității serviciilor. În prezent, STS implementează Tehnologia AML (Advanced Mobile Location) cu ajutorul căreia informațiile de localizare din telefon sunt preluate, în mod automat, și sunt transmise către Serviciul de urgenţă 112. În acest moment, tehnologia este testată în zona București-Ilfov, urmând ca, în perioada următoare, să fie operaționalizată la nivel național. Principalul avantaj al tehnologiei AML îl constituie furnizarea unor informații de localizare cu o acuratețe ridicată, de ordinul metrilor/zecilor de metri.
Până la implementarea tehnologiei AML, dar și după aceea, pentru localizarea persoanelor care sună la 112 sunt utilizate și alte tehnologii. STS a dezvoltat și a lansat, în luna februarie a anului trecut, aplicația APEL 112, care permite transmiterea coordonatelor geografice ale telefonului mobil către Sistemul 112, în momentul efectuării unui apel de urgență prin intermediul aplicației. Aceasta funcționează pe terminalele de tip smartphone cu sisteme de operare Android sau iOS, iar, pentru ca aplicația să poată fi utilizată, trebuie ca serviciul de date (internet) și cel de localizare (GPS) ale telefonului mobil să fie activate.
Complementar cu aplicația mobilă APEL 112, STS a implementat facilitatea Geolocation 112. Apelantul primește prin SMS un link de localizare, iar, prin accesarea acestuia, coordonatele geografice ale locului în care se află apelantul sunt trimise în Sistemul 112. Rămâne de referință localizarea Cell ID/Sector ID care se face pe baza informațiilor transmise de celulele operatorilor de telefonie mobilă. Foarte important: aceste tehnologii nu se exclud una pe cealaltă și sunt complementare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu