Unsprezece persoane au murit după ce au consumat orez, contaminat probabil cu o substanţă toxică, la o ceremonie organizată într-un templu hindus din oraşul Mysore (sudul Indiei), a declarat sâmbătă un oficial din domeniul sănătăţii, relatează AFP.
Douăzeci şi nouă de persoane au fost spitalizate în stare extrem de critică în acest oraş din statul Karnataka.
"Unsprezece persoane au murit, iar până acum 93 au fost spitalizate, dintre care 29 în stare critică", a declarat K. H. Prasad, un oficial în domeniul sănătăţii.
"Este vorba probabil despre o substanţă toxică care a fost amestecată cu orezul. Au fost trimise probe pentru testare", a adăugat Prasad.
Pacienţii prezintă vărsături, diaree şi probleme respiratorii, a mai spus el.
O persoană care a participat la ceremonie a declarat pentru un canal de televiziune local că mâncarea avea un miros special, însă oamenii totuşi au mâncat-o.
Un oficial al statului Karnataka a deplâns acest incident şi a anunţat o despăgubire de 500.000 de rupii (circa 7.000 de dolari) pentru familiile fiecăreia dintre victime.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News