Noi cercetări în dosarul lui Horațiu Potra, șeful mercenarilor aflat în anturajul lui Călin Georgescu, care în prezent este reținut pentru 24 de ore, după ce a fost audiat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Citește și: Horațiu Potra, șeful mercenarilor lui Călin Georgescu, reținut pentru 24 de ore
"Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Astăzi, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împreună cu polițiștii Inspectoratului Județean de Poliție Prahova derulează 12 percheziții domiciliare în județele Ilfov, Sibiu și în municipiul București, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, orice operațiuni cu articole pirotehnice și instigare publică, la locuințele deținute de inculpatul P.H. și în alte locații în care se presupune că au existat întâlniri între acesta și alte persoane bănuite de implicare în săvârșirea acestor infracțiuni.
În urma cercetărilor s-a stabilit că, în noaptea de 7/8 decembrie a.c., inculpatii P.H. și L.A.F. si alte persoane, se deplasau spre Municipiul București, având asupra lor arme albe (macete, săbii, pumnale), arme de foc, precum și importante sume de bani (aproximativ 18.000 USD și 25.000 lei), laptopuri, medii de stocare și o dronă profesională, cu privire la care se presupune că urmau a fi folosite pentru instigarea unor persoane în comiterea de infracțiuni în cadrul unor întruniri publice neautorizate și recompensarea acestora.
Acțiunile beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, luptătorilor Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale.
Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.
Precizăm că aceste activităţi nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie", precizează Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
***
Horaţiu Potra, consilier local în municipiul Mediaş, cunoscut drept lider al unei grupări de mercenari care a acţionat în Africa şi apropiat al lui Călin Georgescu, a fost scos încătuşat, duminică seară, din sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, după mai multe ore de audieri.
Mai multe arme şi sume de bani au fost găsite într-un autoturism aflat în trafic în judeţul Prahova, în care se afla Horaţiu Potra, consilier local în municipiul Mediaş, au declarat duminică, pentru Agerpres, surse judiciare.
Autoturismul suspect, în care existau informaţii că se află mai multe persoane ce ar avea arme şi obiecte interzise la deţinere şi intenţionau să ajungă municipiul Bucureşti, a fost depistat în cursul nopţii în comuna Măneşti, sat Gura Crivăţului.
Sursele au precizat că în autoturism se aflau Horaţiu Potra, în vâstă de 54 de ani, din municipiul Mediaş, judeţul Sibiu şi un tânăr de 22 ani, din aceeaşi localitate, care era la volan.
În urma controlului autoturismului, poliţiştii au găsit un pistol, un dispozitiv de împrăştiere gaze iritant-lacrimogene cu aspect de pistol şi butelia aferenta cu piper, o bucată de articol pirotehnic tip petardă, un dispozitiv tip box, un topor, cinci cuţite tip briceag, trei cuţite, două lame de cuţit, un baston telescopic, precum şi sumele de 24.990 de lei, 5.197 de dolari, 200 de coroane cehe, 100 de euro şi 560.000 de franci congolezi.
Potrivit informaţiilor apărute în spaţiul public, Horaţiu Potra, consilier local în municipiul Mediaş, ar fi liderul unei grupări de mercenari care a acţionat în Africa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Anca Murgoci