Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti (PTB) au pus sub urmărire penală mai mulţi poliţişti locali din Sectorul 1 pentru fapte de corupţie, aceștia fiind acuzaţi că luau mită de la şoferi prinşi că au parcat maşinile neregulamentar sau de la oameni care încălcaseră legislaţia cu privire la protecţia mediului.
Conform unui comunicat al PTB, patru dintre poliţişti au calitatea de inculpat şi sunt cercetaţi, sub control judiciar, pentru luare de mită, trafic de influenţă, instigare la dare de mită, complicitate la luare de mită, abuz în serviciu şi fals intelectual.
Alţi opt poliţişti sunt cercetaţi, având calitatea de suspect pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de abuz în serviciu. Anchetatorii spun faptul că, în perioada mai 2023 - februarie 2024, poliţiştii locali puşi sub acuzare au fost implicaţi în săvârşirea mai multor infracţiuni de luare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu, dar și fals intelectual privind îndeplinirea atribuţiilor de serviciu în constatarea şi sancţionarea contravenţiilor la regimul circulaţiei şi la regimul legislaţiei de protecţia mediului.
În esenţă, a rezultat faptul că inculpaţii pretindeau şi primeau sume de bani între 100 şi 200 de lei sau alte foloase pentru a nu constata săvârşirea unor contravenţii ori pentru a aplica sancţiunea avertismentului în locul amenzii, consemnând date nereale sau omiţând să consemneze toate datele în procesele-verbale de constatare.
Totodată, în momentul în care erau abordaţi de oameni care primeau înştiinţări prin care proprietarul autoturismului era invitat la sediul Poliţiei Locale Sector 1 pentru a comunica datele de identificare a celui care a condus şi implicit care a săvârşit contravenţia de staţionare neregulamentară pentru a fi sancţionat, unii dintre poliţişti îşi convingeau colegii prezenţi la sediul Poliţiei Locale Sector 1 să aplice în toate cazurile sancţiunea avertismentului, fără o analiză obiectivă a contravenţiei săvârşite. Este vorba de cei opt poliţişti locali cercetaţi în calitate de suspect pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de abuz în serviciu.
În cauză se efectuează urmărirea penală şi faţă de mai multe persoane care i-au mituit pe poliţişti. Direcţia Generală Anticorupţie a făcut la începutul săptămânii percheziţii la sediul Poliţiei Locale Sector 1 din Calea Griviţei nr. 208-210, după cum anunţa primarul Clotilde Armand.
Primarul susţinea că sunt vizaţi peste 12 poliţişti locali de la Serviciul Ordine Publică şi de la Biroul Circulaţie Rutieră, iar dosarul a fost deschis în urma unei plângeri penale pe care o făcuse în urmă cu mai multe luni, deoarece avea suspiciuni de corupţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu