13 municipii reședință de județ, conectate pe calea ferată. Guvernul a aprobat achiziționarea a 58 de rame electrice noi

FOTO cu rol ilustrativ: Freepik @wirestock
FOTO cu rol ilustrativ: Freepik @wirestock

Guvernul a aprobat achiziționarea a 58 de rame electrice cu care vor fi conectate 13 municipii reședință de județ.

Citește și: Studenții merg ”aproape” gratuit cu trenul. Facilitățile pe șine ale noului an universitar

O investiție de 3,3 miliarde de lei din fonduri europene va ajuta la conectarea a 13 municipii reședință de județ, după ce Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, achiziționarea a 58 de rame electrice noi pentru transportul feroviar. 

”Continuă proiectele de investiții în transporturi. În privința transportului feroviar, vreau să vorbesc de proiectul de investiții privind conectarea centrelor urbane din România prin servicii de transport feroviar de călători cu rame electrice. Despre asta este vorba în două hotărâri de guvern.

Guvernul a aprobat achiziționarea a 58 de rame electrice noi, o investiție de 3,3 miliarde de lei din bani europeni, care va conecta 13 municipii reședință de județ, după cum urmează: Brașov, Craiova, Drobeta Turnu-Severin, Buzău, Brăila, Galați, Bacău, Focșani, Arad, Deva, Alba Iulia, Cluj-Napoca și Oradea. Vor fi achiziționate 34 de rame electrice de parcurs scurt, de 160 de locuri fiecare, și 24 de rame electrice de 200 de locuri, precum și serviciile de mentenanță necesare pentru funcționarea lor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, notează Agerpres.

El a adăugat că durata de execuție este de 41 de luni pentru primul lot al proiectului și de 38 de luni pentru al doilea lot.

”Pe lângă creșterea eficienței modului de exploatare, achiziționarea și utilizarea acestor rame electrice vor avea efecte benefice și pentru mediu, prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și a emisiilor de zgomot”, a menționat acesta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel