14 ianuarie, motiv de sărbătoare pentru fanii rebusurilor şi ghicitorilor. E Ziua Mondială a Logicii

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Ziua mondială a logicii este sărbătorită, în fiecare an, la 14 ianuarie.

Această zi a fost proclamată pe 26 noiembrie 2019 de către Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) cu scopul de a aduce istoria intelectuală, implicaţiile practice şi semnificaţia conceptuală a logicii în atenţia comunităţilor ştiinţifice, precum şi a publicului larg. Ziua internaţională a fost conceptualizată de către Asociaţia Logica Universalis (LUA) şi sărbătorită pentru prima dată pe 14 ianuarie 2019, notează nationaltoday.com.

Data de 14 ianuarie reprezintă, pe de o parte, data morţii logicianului, matematicianului şi filosofului austriac Kurt Gödel (1906-1976) şi, pe de alta, data naşterii logicianului şi matematicianului american de origine poloneză Alfred Tarski (1901-1983), doi reprezentanţi proeminenţi ai logicii secolului al XX-lea, potrivit sursei citate de Agerpres.

Activităţi de logică în toată lumea

În 2023, o serie de universităţi, societăţi de logică şi matematică din mai multe ţări europene dar şi din Argentina, Brazilia, Canada, SUA, Egipt, Australia, Noua Zeelandă, Kazahstan, organizează diverse evenimente având ca subiect principal logica. A doua ediţie a Zilei mondiale a logicii, organizată în 2020, s-a desfăşurat sub auspiciile UNESCO, directorul general al organizaţiei, Audrey Azoulay, declarând, cu acest prilej, că "disciplina logicii este una particulară, vitală societăţilor şi economiilor noastre. Informatica şi tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, de exemplu, au rădăcini în raţionamentul logic şi algoritmic", potrivit https://wld.cipsh.international/.

Evenimentul a fost susţinut, în 2021, de numeroase institute din întreaga lume, între care: European Consortium for Humanities Institutes and Centres (ECHIC), Fédération Internationale des Études Clássiques (FIEC), Fédération Internationale des Langues et Littératures Modernes (FILLM), Fédération Internationale des Sociétés de Philosophie (FISP), International Association for Promoting Geoethics (IAPG), Union Académique Internationale (UAI), Union Internationale des Sciences Préhistoriques et Protohistoriques (UISPP).

Ziua mondială a logicii, care vizează încurajarea cooperării internaţionale, promovarea dezvoltării logicii, atât în cercetare, cât şi în predare, sprijinirea activităţilor asociaţiilor, universităţilor şi a altor instituţii implicate în logică şi îmbunătăţirea înţelegerii publice a logicii şi a implicaţiilor acesteia pentru ştiinţă, tehnologie şi inovaţie, este coordonată de Consiliul Internaţional de Filosofie şi Ştiinţe Umane (CIPSH) şi organizaţia sa membră, Divizia pentru Logică, Metodologie şi Filosofie a Ştiinţei şi Tehnologiei a Uniunii Internaţionale de Istorie şi Filosofie a Ştiinţei şi Tehnologiei (DLMPST/IUHPST).

Conform definiţiilor DEX, logica este o ştiinţă a demonstraţiei, al cărei obiect este stabilirea condiţiilor corectitudinii gândirii, a formelor şi a legilor generale ale raţionării corecte. Logica reprezintă gândirea justă, raţionamentul corect, consecvent şi temeinic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel