EXCLUSIV 14 minute de aplauze frenetice pentru Anna Netrebko în "La Traviata"
Anna Netrebko în La Traviata la Teatro alla Scala: ovaţii şi strigătul “Eşti uluitoare!”
Time o consacră pe Netrebko printre primele 100 cele mai influente personalităţi din lume, iar Playboy o aşează pe lista celor mai sexy interprete ale muzicii clasice.
Răsunătoarea întoarcere a Annei Netrebko, primadona momentului, pentru trei reprezentaţii cu La Traviata demonstrează că spectacolul în general şi Opera în particular au nevoie de mari persoanlităţi, de mari voci, de mari nume, de monştri sacri carismatici sau, măcar, consacraţi.
“Nu este o meserie pentru contabili, cu tot respectul pentru contabili care totuşi au o anumită utilitate”, scria într-un articol criticul Alberto Mattioli.
“Această artă nu suportă mediocritatea”, afirma despre canto Giulio Caccini atunci când Opera abia fusese inventată şi situaţia nu s-a schimbat.
Desigur, dorim dive care să fie cu adevărat dive şi nu care se pretind ca atare. Nu sunt de ajuns capriciile, nici popularitatea sau fotografiile spirituale pe reţelele de socializare.
La sfârşit, se ajunge întotdeauna pe scenă, unde e greu, dacă nu imposibil să înşeli publicul. Frumoasa Anna, în La Traviata are un singur concurent periculos: ea însăşi. A fost Violetta care a relevat-o în 2005 la Salzburg. Cu peste zece ani şi multe opere mai târziu, cu o voce care între timp a purtat-o ca un torpilor, Violetta întrupată de Netrebko e diferită, chiar dacă nu mai proaspătă, în mod sigur mai tandră, mai mult femeie şi mai puţin tânără fată, dar mereu copleşitoare. A demonstrat-o primul act, care acum, teoretic, este mai puţin simplu pentru ea. Nu este vorba numai despre supleţea din Sempre libera, ci mai ales de agilitatea intonării extrem de precise din duetul cu tenorul.
Mai mult, astăzi, vocea ei a devenit un adevărat râu, două octave fără fractură, o schimbare a timbrului, o coloană de sunet timbrat, plin, învăluitor. Şi încă, vocea nu e totul. Diva ştie să cânte (pianissimele sunt susţinute şi evident se răspândesc în tot teatrul) şi nu se limitează de a executa muzica lui Verdi, ci o interpretează.
Este o Violetta mai mult furioasă pe destinul său decât resemnată, plină de voinţă până la sfârşit, disperată când înţelege că nu mai este nimic de făcut, cu un Gran Dio morir sì giovine! care este un strigăt de revoltă împotriva nedreptăţii destinului în care e imposibil să nu te recunoşti: în final, viaţa este o boală incurabilă a tuturor.
Apoi, desigur, dacă dorim să fim minuţioşi, în interiorul unei dicţii perfecte în italiană se strecoară un “giuoia” şi o “delizio” puţin ruseşti şi un pianissimo se sparge (dar este reprimat cu mare clasă) în Addio del passato. Dar sunt numai detalii.
Şi atunci izbucnesc aplauzele şi chemările la rampă. Şi aruncarea buchetelor de flori şi strigătul “Eşti uluitoare”.
Dacă restul distribuţiei este stelar, partea scenică nu satisface publicul atât de exigent de la Scala.
Traviata de marţi 14 martie cu Anna Netrebko a fost magnifică. Alături de ea, un cast solar. Francesco Meli, un magnific Alfredo, Leo Nucci un Germont solid, un “tânăr” de 75 de ani, dar într-o formă de zile mari, cu acute sigure, cu un simţ scenic extraordinar, şi Nello Santi astăzi în vârstă de 85 de ani, formează un trio minunat.
Spectacolul Lilianei Cavani părea vechi şi când era nou, în urmă cu 27 de ani, ceea ce în teatru înseamnă practic o eră geologică, şi nu s-a îmbunătăţit cu timpul. O atmosferă stil Visconti, un lux de crinoline şi uniforme, de canapele şi pufuri, un salon al bunicii Speranţa care este un decor sigur pentru operă pentru aceia care văd opera ca un muzeu cu lucruri vechi şi scumpe, dătătoare de siguranţă.
Au fost crinoline şi fracuri, lampadare de cristal strălucind, un balet extraordinar, costume somptuoase sub semnătura lui Dante Ferretti şi Gabriella Pescucci, ceea ce a însemnat o garanţie a eleganţei, luxului, fastului...
Este evident că Anna Netrebko venind numai pentru trei reprezentaţii, nu era timp pentru o nouă producţie (şi apoi o La Traviata semi-nouă există deja la Teatro alla Scala, cea a lui Cerniakov, din 2013, excomunicată). Când o vezi în scenă pe Netrebko, complet abandonată sie înseşi, făcând ceea ce fac toate Violettele, te gândeşti ce ar putea fi cu adevărat astăzi o Traviata a ei, poate fără frenezia senzuală şi seducătoare de acum 10 ani, dar cu înţelegerea a ceea ce a trăit şi a iubit în acest răstimp.
Senzualitatea ei din ultima Traviata a plăcut tuturor. Au fost momente în care publicul pur şi simplu a adorat-o şi a ovaţionat-o.
Orchestra a sunat minunat în stilul italian, la fel corul şi soliştii, care emit sunete splendide şi bogate. “Am ascultat multe interprete în acest rol şi am furat de la fiecare câte ceva, dar întotdeauna am dorit să-mi fac Violetta mea. Şi mi-am spus: nu trebuie să ai teamă. Ceea ce poţi să faci este să cânţi cât mai minunat şi atunci publicul te va aprecia”.
După avalanşa mediatică a cărei victimă a fost ani de-a rândul, Anna Netrebko, hărţuită de presă care comenta pe un mare număr de coloane cele mai mici fapte şi gesturi ca pe cele ale unui pop star, lucrurile s-au calmat, dar ea a rămas la fel de populară ca Madonna sau Lady Gaga. Pentru a rezista unei presiuni atât de puternice, pentru a-şi gestiona cariera şi a-şi păstra integritatea artistică cu sânge rece, frumoasa Anna a avut nevoie de un echilibru solid şi o inteligenţă deosebită. A ajutat-o să facă faţă situaţiei cariera ei de zece ani de la Mariinski. A strălucit pe toate scenele, fiind conştientă că în această profesie nu poţi atinge culmile decât dacă înveţi mereu câte ceva.
Dacă iubiţi opera, nu pierdeţi această Traviata.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
