Fostul președinte al vechiului PNL și fost prezidențiabil al partidului când era în USL, Crin Antonescu a ținut un ultim discurs discurs în fața liberalilor.
"Pretenția noastră a liberalilor după 1990 este aceea de a fi o elită responsabilă, dedicată, chiar slujitoare. Și elitele, atâta vreme cât sunt elite, sunt, prin principiile lor, puțin și deasupra timpului. În țara memoriei scurte, care este România, PNL este singura instituție care a construit pe durată lungă pentru că mereu a avut principii și valori. Urarea mea este să aveți în continuare puterea de a crede în aceste valori și de a le servi, de a avea puterea de a apăra democrația, libertatea, prosperitatea, de a apărat Parlamentul chiar atunci când nu aveți majoritate, pentru că nu există în istorie democrație fără Parlament puternic, de a apăra prezumția de nevinovăție care înseamnă statul de drept, de a apăra, prin comportament, rolul politicianului și al partidelor politice, de a crede mereu și până la capăt că singura sursă legitimă si durabilă a puterii este cetățeanul. Acest lucru vi-l doresc", a spus Crin Antonescu, miercuri, în fața liderilor noului PNL, format din vechiul PNL, la cârma căruia a fost, și PDL.
Jurnalistul Adi Ursu a spus, la Antena 3, în emisiunea "La ordinea zilei" că a părut "un discurs de adio", în care a Crin Antonescu a vorbit despre liberali, din afara lor. Totodată, jurnalistul a apreciat că liberalul Crin Antonescu a descris tot ceea ce înseamnă și ce face Călin Popescu Tăriceanu, alături de PLR și în fruntea Senatului.
Crin Antonescu a declarat înaintea discursului că este ultima dată când se adresează unei adunări liberale de asemenea amploare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu