În fiecare an, Consiliul Județean Tulcea se implică activ în organizarea unor manifestări cultural-artistice care să marcheze un moment istoric de o importanță crucială pentru România: 14 noiembrie, Ziua Dobrogei.
Contextul pandemic din perioada 2020-2021 a impus limitarea evenimentelor ce pot fi organizate (cu respectarea prevederilor legale în vigoare), dar Ziua Dobrogei rămâne un reper de o importanță majoră pentru poporul român.
În această perioadă tulcenii sărbătoresc, alături de vecinii lor, constănțeni, Ziua Dobrogei: 14 noiembrie amintește, tuturor, de momentul istoric 1878, atunci când Dobrogea a revenit la teritoriul național, fiind un prim pas către înfăptuirea Marii Uniri.
În urma Războiului din 1877-1878, România a obţinut, la Congresul Internaţional de la Berlin, de la 1/13 iunie - 1/13 iulie 1878, recunoaşterea independenţei de stat şi revenirea la ţară a Dobrogei, cu Delta Dunării şi Insula Şerpilor.
În data de 14 noiembrie 1878, autorităţile române au preluat, oficial, administraţia Dobrogei.
Începând din anul 2015, 14 Noiembrie este considerată sărbătoare națională, astfel că evenimentul poate fi marcat de autorităţile centrale şi locale, de instituţiile publice de cultură din ţară şi din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter cultural-ştiinţific.
De asemenea, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot sprijini, atât material cât şi logistic, evenimentele organizate cu acest prilej, iar Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune pot include în program emisiuni culturale pe această temă, dar şi transmisiuni de la manifestările dedicate acestei zile.
În acest an, Consiliul Județean Tulcea a organizat, la Monumentul Independenței din municipiul Tulcea, începând cu ora 12.00, un ceremonial militar și religios. Evenimentul s-a încheiat cu depunerea de coroane de flori în cinstea eroilor care s-au jertfit pentru independența statului român. În actualul context pandemic, evenimentul a fost organizat în cadru restrâns.
„Astăzi este ziua noastră, este ziua în care sărbătorim 143 de ani de când, în anul 1878, Dobrogea a reintrat, oficial, în componența statului român modern, moment care a constituit un pas important spre Marea Unire, dorința de veacuri a tuturor românilor. Idealul dobrogenilor a devenit realitate la sfârşitul secolului al XIX-lea, după ultima perioadă marcată de ocupația otomană la gura de vărsare a Dunării în Marea Neagră.
Dobrogea este un tărâm binecuvântat. Cea mai bună dovadă a acestui fapt o reprezintă ARMONIA în care trăiesc cele 18 etnii. Conflictele interetnice nu există, iar, din punct de vedere religios, există toleranță și respect reciproc pentru propriile valori. Două dintre cele mai importante atribute ale unei națiuni sunt independența și unitatea. Dobrogea le-a obținut pe amândouă la 14 noiembrie 1878, prin luptă, sacrificiu dar, mai ales, prin insistența și dorința de a fi alături de toți frații români! Pe această cale, doresc să le urez tuturor celor ce locuiesc pe acest colţ de pământ binecuvântat, un călduros „La mulţi ani, dobrogeni! La mulţi ani, tulceni! Dumnezeu să ne aibă în pază pe toți!”, a declarat vicepreședintele Mihai Huleni în cadrul discursului rostit cu acest prilej istoric.
Tot la Monumentul Independenței, la Muzeul de Istorie și Arheologie, puteți admira expoziția foto-documentară „Ștefan Borș - o personalitate în slujba dobrogenilor și a Dobrogei“ ce conturează personalitatea complexă a lui Ștefan Borș, care în cei 43 ani petrecuți în ținutul nord - dobrogean a îmbinat activitatea antreprenorială cu cea administrativă și politică.
De asemenea, în incinta Casei Avramide din cadrul Complexului Muzeal de Patrimoniu Cultural Nord-Dobrogean a avut loc expoziția-concurs de fotografie „Sofia Vrabie“, eveniment organizat în cadrul proiectului „Phoenix, implementat de Asociația „Seniori în acțiune“.
Începând cu data de 12 noiembrie, la Muzeul de Artă Tulcea puteți admira cele mai bune lucrări realizate în cadrul Bienalei de pictură „Alexandru Ciucurencu”, o competiție emblematică pentru județul Tulcea.
„Momentul 14 noiembrie reprezintă, pentru toți românii, revenirea Dobrogei la Patria-Mamă, un pas important în devenirea României Mari. Pentru noi, dobrogenii, această zi înseamnă mai mult decât o sărbătoare: ne reamintește de momentul în care am revenit, administrativ, acasă, acolo unde am rămas, iată, de 143 de ani. La mulți ani, dobrogeni! La mulți ani, români!“, transmite președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu