Comisia pentru administraţie din Senat a acordat, marţi, cu majoritate de voturi, raport de respingere iniţiativei legislative prin care se propune ca ziua de 15 martie să fie consacrată ca sărbătoare a comunităţii maghiare din România iar angajaţii maghiari să primească o zi liberă pentru a participa la manifestări.
"În localităţile unde trăiesc persoane aparţinând comunităţii maghiare, autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene, instituţiile publice pot organiza manifestări cultural-artistice dedicate zilei de 15 martie. Fondurile necesare organizării manifestărilor pot fi asigurate din bugetele locale ale autorităţilor publice locale şi judeţene şi ale instituţiilor publice. Angajatorii acordă o zi liberă, în data de 15 martie, la cerere, persoanelor aparţinând comunităţii maghiare pentru participarea la manifestările menţionate", se stipulează în propunerea legislativă iniţiată de un grup de parlamentari UDMR.
De asemenea, actul normativ prevede că Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune pot transmite, în cadrul unor emisiuni speciale, aspecte de la aceste manifestări.
Iniţial, proiectul a primit, în luna iunie, raport de admitere din partea comisiilor de specialitate din Senat. În octombrie, plenul Senatului a retrimis propunerea legislativă comisiilor de resort.
Senatorul UDMR Cseke Attila, unul dintre iniţiatori, consideră că proiectul "legiferează o situaţie de normalitate ce există de 27 de ani, în care această zi, 15 martie, semnifică izbucnirea, practic, a Revoluţiei Paşoptiste Maghiare în 1948".
"Adevărul este acela că, la sfârşitul lunii iunie, pe un anumit context politic, pe o luptă politică, acest proiect legislativ a fost folosit într-o luptă politică şi de aici a deviat în altceva, într-o problemă delicată despre care, astăzi, discutăm din păcate într-un alt context faţă de cum am discutat în iunie", a spus Cseke Attila.
Cum a votat PSD, PNL și USR
Senatorul PSD Ioan Deneş şi-a anunţat votul împotrivă pentru că tema proiectului de lege reprezintă este "un subiect delicat în România şi foarte delicat în Transilvania".
"Având toată deschiderea faţă de cetăţenii acestei ţări, indiferent din ce minoritate fac parte, trebuie să ţinem cont de un lucru important: de ceea ce înseamnă simbolistica şi semnificaţia anumitor zile (...) Dar pentru a legifera o zi de 15 martie, în România şi în Transilvania mai ales, e un subiect extrem de delicat. Din acest punct de vedere, ca locuitor al acelei zone, eu, personal, am să fiu împotriva unui raport de admitere şi am să votez împotriva acestei propuneri legislative în plenul Senatului", a afirmat Deneş.
Senatorul PNL Răducu Filipescu a subliniat că "momentul este total nepotrivit pentru o astfel de acţiune".
"Sunt şi aşa destul de multe presiuni în această ţară în toate direcţiile, dacă mai intrăm şi pe zona etnică cu o altă presiune, probabil că unii or să o ia razna. (...) Momentul este greşit ales, drept pentru care şi Partidul Naţional Liberal va vota împotrivă", a spus Filipescu, conform Agerpres.
Senatorul USR Florina Presadă a explicat că votul său este de abţinere, cu menţiunea că îşi doreşte să trăiască acel moment când va putea vota pentru un raport de admitere.
Comisia pentru drepturile omului din Senat se va exprima, la rândul său, prin raport asupra acestui proiect.
Propunerea legislativă şi raportul comun al celor două comisii vor intra în dezbaterea plenului Senatului, în calitate de primă cameră sesizată. A
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News