150.000 de persoane au fost evacuate din calea unei cirezi de elefanți.
Mai bine de 150.000 de persoane au fost evacuate din calea unei cirezi de elefanți migratori, spun oficialii chinezi. Conform BBC, autoritățile din provincia sud-vestică Yunnan s-au temut că vor apărea conflicte între cei 14 elefanți asiatici și rezidenții zonei. Animalele sunt în deplasare de luni întregi.
Mai bine de 25.000 de polițiști echipați cu drone și autovehicule au monitorizat cireada, spune presa de stat. Animalele protejate au părăsit o rezervație naturală din Yunnan acum aproximativ 17 luni.
De la startul aventurii, elefanții au ajuns în presa internațională fiindcă au parcurs 500 de kilometri prin câmpuri și orașe, înfructându-se de milioane de euro din terenuri agricole și distrugând unele clădiri. Dacă cireada se îndrepta către așezări umane, persoanele erau relocate pentru a previne situații nefericite.
Elefantul asiatic este o specie protejată. China mai are doar 300 de exemplare în sălbăticie, iar mulți trăiesc în aceeași provincie din care provin și cei 14 aventurieri.
Preţurile mici de producţie le-au oferit businessurilor chinezeşti un avantaj major peste hotare, însă pandemia şi tensiunile din comerţ încep să afecteze canalele internaţionale de aprovizionare, transformând astfel într-un dezavantaj însăşi forţa ieftină de muncă a Chinei, conform CNBC.
Numărul de produse care nu pot fi scoase din ţară este tot mai mare, iar preţurile containerelor de transport au crescut de cinci ori, de la 3.000 de dolari la 15.000 de dolari. Mai mult, containerele ajung cu întârzieri de până la o săptămână în Europa, spune Fang Xueyu, vicepreşedinte al diviziei de marketing internaţional din cadrul Hisense, unul dintre cei mai mari producători de televizoare din lume.
De la blocarea canalului de Suez din martie la recenta reapariţie a cazurilor de Covid în portul Guangzhou, problemele logistice au continuat să afecteze comerţul global. „Ce observăm în Europa şi în alte părţi ale lumii nu poate fi numit haos, însă există o mulţime de tulburări ale sistemelor logistice. Aşa că trebuie să reprogramăm şi să amânăm transporturi întrucât nu sunt disponibile suficient de multe nave şi containere, ceea ce ne-a afectat în mod categoric”, explică Alexander Klose, senior member al startup-ului chinez de maşini electrice Aiways, adăugând că firma a trebuit să amâne unele transporturi cu două-trei luni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News