16 orașe din România concurează pentru a deveni neutre din punct de vedere climatic în cadrul proiectului M100

Sursa: Freepik
Sursa: Freepik

16 orașe din România s-au înscris în competiția lansată prin proiectul M100, care vizează selectarea a zece orașe neutre din punct de vedere climatic. Orașele selectate vor primi sprijin în dezvoltarea planurilor de acțiune și investiții pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră până în 2035. Selecția finală va fi realizată de un juriu internațional și anunțată pe 29 octombrie 2024, în cadrul evenimentului "Climate Neutrality Forum M100".

Un număr de 16 oraşe din România s-au înscris în competiţia lansată în cadrului proiectului M100, pentru a deveni neutre climatic, iar zece dintre acestea vor fi selectate de un juriu internaţional, se arată într-un comunicat de presă al iniţiatorilor platformei dedicată programului.

"Oraşele din România cu peste 50.000 de locuitori care au aplicat în perioada iunie - septembrie 2024 la Apelul pentru zece oraşe neutre climatic lansat în cadrul proiectului M100 au intrat oficial în competiţie pentru a primi susţinere în transformarea în oraşe sustenabile şi mai puţin poluante. Dintre cele 16 oraşe înscrise, zece vor fi selectate de un juriu internaţional şi anunţate pe 29 octombrie", precizează sursa citată.

Oraşele înscrise în competiţie, ce reprezintă şapte dintre regiunile de dezvoltare ale României, sunt: Alba Iulia, Bistriţa, Bârlad, Braşov, Bucureşti, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Oradea, Reşiţa, Sfântu Gheorghe, Timişoara, Târgovişte şi Târgu Mureş.

"Prin intermediul platformei naţionale M100 care coordonează eforturile României pentru a atinge ţinte de neutralitate climatică, o misiune oglindă a Misiunii UE "100 de oraşe inteligente şi neutre din punct de vedere climatic până în anul 2030" şi cu sprijinul partenerilor din Norvegia şi Islanda, cele 10 oraşe din România selectate vor beneficia de informaţii, activităţi de dezvoltare a capacităţii (workshop-uri, webinarii, sesiuni de asistenţă tehnică individuală) şi documentaţie (ghiduri şi modele de documente programatice) pentru elaborarea planurilor de acţiune pentru neutralitate climatică, a planurilor de investiţii şi a altor documente relevante. Participarea la acest program le va oferi oportunitatea de a genera schimbări pozitive şi pe termen lung, de a-şi îmbunătăţi impactul asupra mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2035 şi de a-şi construi comunităţi durabile şi implicate", susţin reprezentanţii M100.

Potrivit sursei citate, după încheierea Apelului, pe data de 15 septembrie 2024, aplicaţiile depuse de oraşe au intrat în procesul de evaluare şi selecţie.

Fiecare propunere transmisă de oraşele candidate va parcurge trei etape: verificarea eligibilităţii, evaluarea tehnică şi calitativă şi selecţia strategică - etapă ce se va concentra pe maximizarea impactului, promovarea diversităţii, stimularea incluziunii şi încurajarea parteneriatelor.

Procesul respectă etapele parcurse la nivel european pentru desemnarea celor 112 oraşe selectate în Misiunea Europeană şi este coordonat de un juriu internaţional format din profesionişti renumiţi din diverse domenii relevante, cum ar fi: urbanism, neutralitate climatică sau dezvoltare durabilă.

Cele zece oraşe selectate din România vor fi anunţate oficial în cadrul evenimentului "Climate Neutrality Forum M100" care va avea loc pe 29 şi 30 octombrie 2024, în Bucureşti, la Mina Museum.

Iniţiativa "Towards Climate-Neutral and Smart Cities through Mutual Learning, Engagement and Capacity-Building" are ca obiectiv general sprijinirea oraşelor, în special a celor din regiunile mai puţin dezvoltate şi a oraşelor mici şi mijlocii, în planificarea tranziţiei către neutralitatea climatică.

Proiectul este finanţat din granturi SEE şi Norvegiene prin Fondul pentru Relaţii Bilaterale şi implementat sub egida HUB-ului M100, prin UEFISCDI în calitate de operator de programe în parteneriat cu Urbanize Hub - Asociaţia Institutul pentru Dezvoltare Locală, Ordinul Arhitecţilor din România (OAR), Norwegian University of Science and Technology (NTNU), Nordic Edge şi RANNIS - Icelandic Center of Research.

Hub-ul M100 este un demers naţional dedicat coordonării eforturilor pentru atingerea ţintelor de neutralitate climatică, coordonat de către Ovidiu Cîmpean, secretar de stat la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel