1791 - Linia telefonică Peditel pentru urgențe pediatrice va avea și o aplicație gratuită. Părinții vor putea suna medicul cu apel video

Părinţii pot fi mai liniştiţi cu serviciul de asistenţă medicală permanentă PEDITEL / Pixabay
Părinţii pot fi mai liniştiţi cu serviciul de asistenţă medicală permanentă PEDITEL / Pixabay

PEDITEL, singurul serviciu de asistență pediatrică telefonică gratuită în regim non-stop din România, util oricărui părinte care dorește să obțină îndrumare sau un sfat medical despre afecțiuni fără risc vital pentru sănătatea copilului, a anunțat că dezvoltă propria aplicație mobilă care va permite şi apel video.

Părinții au la dispoziție un serviciu de asistență pediatrică nonstop, numit PediTel. Aceştia pot primi sfaturi de la medici specialiști despre cum să intervină în cazul unor boli ușoare ale copilului, evitând astfel aglomerarea camerelor de gardă ale spitalelor. PediTel poate fi apelat la numărul 1791.

Aplicația va adăuga și posibilitatea de apel video și chat cu medicul, o secțiune cu dosar medical pentru fiecare copil, unde părintele poate să încarce diferite analize medicale, precum și e-rețeta cu care părintele să meargă în farmacie și să ceară dozele recomandate. Odată cu aplicația care va fi disponibilă în curând în platformele Android și iOS, PEDITEL devine un hub de telemedicină pediatrică și își propune să ajungă la 300.000 utilizatori în următorii doi ani, au precizat reprezentanții PEDITEL într-un comunicat de presă. „Aplicația mobilă PEDITEL integrează o soluție completă de telemedicină. Practic, medicul pediatru va putea fi contactat prin apel telefonic, apel video sau mesaje scrise prin chat și va dispune de un dosar medical al pacienților, părinții putând încărca documente medicale relevante consultației. În plus, părinții au la dispoziție inclusiv carnetul virtual de vaccinare, care îi notifică în privința vaccinurilor obligatorii conform vârstei copilului, dar și acces la resurse educaționale, precum webinarii, articole, broșuri, videouri, în alte opt specialități medicale – Logopedie, Kinetoterapie, Nutritie, ORL, Cardiologie, Ortopedie, Psihoterapie, Neurologie pediatrică”, precizează Cristina Grigore, director executiv Fundația Părinți din România, prin care funcționează de șapte ani serviciul PEDITEL.

"Unicitatea acestui serviciu vine tocmai din „abordarea integrată – triaj medical, educare, informare, sfaturi medicale competente, pe toate palierele medicale ale vârstei 0-18 ani, inclusiv creșterea copilului (puericultura), pentru situații care nu pun viața copilului în pericol", a mai spus aceasta, potrivit Edupedu. PEDITEL este un call center pediatric, care utilizează un soft medical ce permite conectarea unui număr nelimitat de utilizatori, apelurile fiind preluate în ordinea cronologică a intrării în centrală. Practic, printr-un apel la numărul 1791, orice părinte este îndrumat de către un medic specialist cum să intervină pentru ameliorarea simptomelor, în cazul unor boli uşoare ale copilului. Serviciul dispune de o echipă de medici specialiști și medici primari, care utilizează 26 de protocoale medicale, cu cele mai frecvente probleme de adresare ale copilului mic, de la febră, vărsături, diaree și până diferite accidente casnice sau chiar traumatisme craniene. În prezent, 17 medici asigură permanența PEDITEL.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel