19 cetăţeni din Republica Moldova, interzis în România. Motivul deciziei autorităților

Nouăsprezece cetăţeni din Republica Moldova au primit interdicţia de intrare pe teritoriul naţional timp de şase luni.

Nouăsprezece cetăţeni din Republica Moldova care munceau fără forme legale pe raza judeţului au fost depistaţi de poliţişti, aceştia fiind conduşi sub escortă până la punctul de trecere a frontierei de stat după ce au primit interdicţia de intrare pe teritoriul naţional timp de şase luni, a informat, miercuri, Serviciul Judeţean pentru Imigrări (SJI) Constanţa.

Conform sursei citate, în urma unei acţiuni desfăşurată marţi pentru prevenirea şi combaterea şederii şi muncii ilegale a străinilor, pe raza judeţului Constanţa, poliţiştii specialişti au depistat, la o societate de construcţii, 19 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 65 de ani, din Republica Moldova, care nu respectau scopul declarat la intrarea în România şi desfăşurau activităţi lucrative fără aviz de angajare.

'Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au emis pe numele cetăţenilor străini decizii de returnare sub escortă, aceştia fiind conduşi până la punctul de trecere a frontierei de stat, în vederea îndepărtării din România în termen de 24 de ore. Totodată, la ieşirea din ţară, pe numele lor a fost instituită măsura de nepermitere a intrării în ţara noastră pentru o perioadă de şase luni, iar faţă de reprezentanţii firmei vor fi dispuse măsurile legale', se mai arată în comunicatul SJI Constanţa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel