Bucuresti Centenar

EXCLUSIV  1918. Ascultați de invalizii de război!

Material realizat prin programul "București-Centenar" - Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic

Joi, 26 Ilie 1918, în numărul 9 din GAZETA POPORULUI – Foaie pentru Țărănime a Ligii Poporului, aflată sub conducerea Generalului Averescu, militarii cu grade inferioare din Armata Română și care au luptat în Marele Război adresează o scrisoare Generalului Alexandru Averescu. În fragmentul pe care l-am preluat, Militarii rămași cu mari handicapuri fizice după război își manifestă atașamentul față de Patria- Mamă și ridică un set de revendicări demne și minimale pentru a putea trăi - „Nu-i cerem nimic (Patriei-Mamă) de cât să fim tratați ca adevărați fii ai ei, cel puțin acum când am dovedit dragostea noastră de fii" scriu aceștia. Soldații mai susțin că prin sacrificiul lor au ajuns niște „jumătăți de oameni" în imposibilitate de-ași câștiga bucata prin ei înșiși.

„Ascultați pe invalizii de Răsboi

Gradele inferioare

Domnule General, ascultați-ne:

Ca unii ce ne-am făcut datoria către Patria-Mamă atât în timp de pace cât și'n timp de răsboi, unde am plătit tributul îndoit, lăsând în dar pe altarul Patriei Mamă, pentru totdeauna, care ochii amândoi, care brațele, care și una și alta.

Noi fii ai brazdei cei cari am alergat cu atâta foc, neopriți de nimic în loc, la sânul „Patriei-Mamă" când a sbucnit în plâns de goarnă, vestindu-ne zorii zilei, în care cu mâna pe armă, cu sângele nostru să răscumpărăm reîntregirea neamului românesc,

Noi gradele inferioare, din pătura celor mulți, și de nimeni luați în seamă, noi turma înfometată, schilozită și necercetată, turma de azi înfometată și zdrențuroasă.

Noi cei ce am dat Patriei-Mamă, tot și nu-i cerem nimic de cât să fim tratați ca adevărați fii ai ei, cel puțin acum când am dovedit dragostea noastră de fii.

Cerem să fim considerați ca fii adevărați, iar nu ca desmoșteniți de noroc și de mamă.

Venim la Mama noastră, plângând să-i spunem că nu mai putem răbda mizeria ce se răsfrânge mai mult asupra noastră, și numai asupra noastră a invalizilor, prin faptul că noi, prin sacrificiul nostru sfânt am rămas jumătăți de oameni, în imposibilitate a ne mai câștiga bucata prin noi înșine, ca eri.

Și nu venim să cerem plată mamei noastre Patria, căci atunci ar fi o josnicie de inimă și n'am fi nici măcar Români.

Cerem însă să se facă o nouă revizuire a tuturor invalizilor din război clasați, care să aibă de bază dreptatea.

Cerem anularea certificatelor de clasare (reformă) emise până acum și să ni se deie altele în locul lor, cu diferență ca toți să primească pensie, sau și pensie și ajutor, să se desființeze categoriile de ajutor, să fie una singură și aceia să se adauge la pensie dacă se poate.

Toți să primească pensie, indiferent de gradul ce'l au avut în front, ci să se țină cont de gradul de infirmitate, și deci de pierderea puterei de muncă a fiecăruia.

Pensiile să nu fie mai mici de 50 lei lunar și nici mai mari de 150 lei lunar, și pensii să fie, iar nu ajutoare pentru gradele inferioare, numai pensii, leafa întreagă."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Material realizat prin Programul Cultural București - Centenar cu sprijinul Primăriei Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic.

Cernauti
Ucraina
Budapesta
Basarabia
Chisinau
TransilvaniaOdesa
Arad
Oituz
Cenade
Alba Iulia
Marasti
Marasesti
Sibiu
Lugoj
Dobrogea
Bucuresti
Timoc
Bulgaria

Click pe marcajele de pe hartă pentru a vedea articolele legate de acel loc.

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel